Citești...

I, Tonya: Ambiție, ticăloșie, patinaj și paiete...

I, Tonya: Ambiție, ticăloșie, patinaj și paiete

I, Tonya este un biopic pe cât de adevărat, pe atât de fascinat de protagonista lui și nu în ultimul rând foarte conștient de clasa socială din care provine patinatoarea.

Fiecare sport își are monștrii lui. Unii sacri, alții nu. Tonya Harding a făcut istorie pe gheață fiind prima patinatoare din SUA care-a executat un triplu-ax. A făcut istorie și în sala de judecată, încercând să convingă un judecător și jurații că nu avea habar despre cum prietenii ei au angajat pe cineva să-i rupă picioarele rivalei ei, Nancy Kerrigan. Nu a convins nici tribunalul, nici presa și nici pe Craig Gillespie, regizorul filmului.

Craig Gillespie, autor al unuia dintre cele mai empatice și ușor îndrăgibile filme ale deceniului trecut (Lars and the Real Girl, 2007) are deci de regizat un dans pe sârmă. Deloc surprinzător, balansul între empatie (pentru protagonistă) și certitudini neplăcute servite sotto-voce (despre caracterul patinatoarei) este copios și exuberant. Pentru Gillespie, patinatoarea Tonya a fost un simplu exemplar de white trash american, complet insensibilă la ce înseamnă de fapt „spiritul olimpic” și fair-play. O fetișcană din clasa de jos, torturată de-o mamă deloc model pentru a deveni o glorie a patinajului. Ceea ce a și făcut. Prețul pe care o mamă singură și fetița ei îl plătesc pentru un triumf sportiv și onoarea de-a reprezenta drapelul american este mare, iar Gillepsie îi oferă spațiu narativ, ceva empatie, niscaiva ironii și în primul rând central stage. Pe care evoluează două actrițe redutabile: Allison Janney în rolul mamei extrem de tabacice și Margot Robbie în rolul Tonyei.

Am început cu Janney nu doar pentru Oscarul pe care l-a obținut cu rolul de aici, ci pentru că LaVorna, mama Tonyei, este antologică după orice standard. Amestec savant și intuitiv de caricatural empatic (demn de filmele lui Wes Anderson) și malevolență de factură Disney (Cruella De Vil este un reper facil, dar just), LaVorna este un personaj construit peste o bază atent studiată de mentalități și realități ale americanilor albi din clasa de jos. Are în ea furie, îndârjire și ratare cât să dea la tot cartierul. Dar le gestionează eficient, spre cariera atletică a fiicei.

Tonya din titlu este altă partitură grea, dar este cizelată înspre realism și credibilitate, nu înspre flamboianțe, iar Margot Robbie are spațiu de mișcare calibrat pentru a nuanța un personaj monstruos, poate chiar abject, dar – și aici amplasează Gillespie epicentrul dramatic al filmului – un rezultat inevitabil al mediului social din care provine. La ani-lumină distanță de patinatoarele pline de paiete, grație și bune intenții de-a dreptul princiare din iconografia patinajului artistic, Tonya este un monstru de ambiție și frustrări. Are moralitatea mult prea relaxată a unui specimen din clasa de jos a Americii profunde și în mod paradoxal, după incidentele cu Echipa de Înot a Americii de la Rio, reprezintă de fapt mult mai bine și standardele morale și IQ-ul olimpicilor americani de atunci și de acum.

Servit cu un panache documentaristic, traseul olimpic al Tonyei este un spectacol bine reglat pentru a nu refuza nici empatiile, nici ironiile. Finalmente, ușor deranjant, destul de provocator și total asumat filmul îmbrățișează un segment tezist de antropologie morală a clasei de jos americane, cu toate circumstanțele expuse și zero menajamente. O alegere inspirată pentru un portret fascinant, și mai ales, entertaining. În sensul clasic al marilor filme americane.


Critic de film. Cinefil de profesie, comunicator audio-video cu patalama UNATC. Da, este „ăla cu licența în horror”.

asemenea

Your email address will not be published. Required fields are marked *