Toamna se numără Gimnopediile

Considerat un „bufonˮ de către compatrioții săi și adepții formalismului, creația muzicală a francezului Erik Satie nu a încetat să-și urmeze drumul în istorie, compozitorul devenind o figură venerată de întreaga avangardă internațională.

Primele sale lucrări pentru pian (Ogive), scrise într-un stil de cantus planus rigidizat, a căror simplitate și armonie au fost apreciate mult mai târziu, au dus către formarea celor Trei Gimnopedii pentru pian, care au devenit împreună cu cele Șase Gnosiene lucrările sale populare, în care se găsea acel Satie iubit de toată lumea pentru melancolia lui infinită și „lupta” pe care o purta asupra unui singur scop în muzică: expresia.

În viață intimă a fost o persoană retrasă, în 1898 s-a stabilit în Arcueil, într-o cameră unde nu a lăsat pe nimeni să între până când a încetat din viată, cu excepția umorului negru de care profita cu orice ocazie. Pentru a se amuza, a fost cel care a pus bazele bisericii L’Église Métropolitaine d’Art de Jésus Conducteur al cărei singur adept este, ca în ultima perioadă a vieții să pună titluri derizorii mai multor culegeri de pian, precum „Trei piese în formă de pară” sau „Trei valsuri distinse ale prețiosului dezgustat”.

Atunci când își amintea de Erik Satie, actrița Madeleine Milhaud nu vorbea despre un personaj „amuzantˮ pentru că îl consideră pe Satie un om trist. „Umorul său nu te făcea să izbucneşti în hohote de râs, ci îţi permitea să vezi realitatea… cei care nu i-au cunoscut viaţa din Arcueil nu-l pot înţelege. Satie avea două vieţi separate.ˮ În podcastul #53 încercăm să îi înțelegem universul lui Erik Satie, dincolo de minunatele sale Gimnopedii.

Astăzi, de la 15, în Ça C’est Classique #54 vorbim despre compozitorul maghiar Béla Bartók.


Muzician, profesor de pian și inițiatorul proiectului Piano Collage, care suprapune scene din cinema cu creațiile proprii.

asemenea

Your email address will not be published. Required fields are marked *