Schubert-ul lui Michael Haneke

Niciun iubitor de Schubert şi film nu poate uita tensiunea indusă de al 14-lea Cvartet de coarde ȋn filmul lui Roman Polanski din 1994 care ȋmprumută titlul piesei lui Ariel Dorfman, dar şi al lucrării compozitorului austriac, Fecioara şi moartea.

Ȋn La pianiste, Haneke preia, ca şi Polanski ȋn filmul amintit, obsesia pentru Schubert a personajului din opera literară care a inspirat scenariul, în cazul de față romanul omonim al scriitoarei de Nobel, Elfriede Jelinek. Erika este profesoară de pian la Conservatorul din Viena, frustrată din cauza nerealizărilor la nivel interpretativ şi, ȋn acelaşi timp, oprimată de o mamă care-i controlează viaţa ȋn detaliu. Cele două femei sunt Isabelle Huppert la 48 de ani şi Annie Girardot la 70. Cel de-al treilea personaj al poveştii ȋşi face apariţia, ca nepot al gazdei, la o serată unde mama şi fiica sunt invitate. Benoît Magimel, jucându-l pe Walter Klemmer, este cucerit de profesoară şi, ȋn urma conversaţiei pe tema nebuniei lui Schubert şi Schumann, cântă ȋn locul unui opus al lui Schoenberg, Scherzo-ul din cadrul mişcării a doua a Sonatei ȋn La major D 959. Andante con moto din Trioul pentru pian nr. 2, tema muzicală centrală ȋn Barry Lindon al lui Kubrick, face ȋn filmul lui Haneke trecerea către dimensiunea ascunsă a personalităţii profesoarei de pian, cea a sexualităţii pervertite. Oarecum şocant pentru spectator, pianista ȋmbrăcată sobru descinde din ȋnaltul mediu cultural ȋn care se ȋnvârtea ȋntr-un sex-shop unde, ȋn intimitatea unei cabine, savurează scene pornografice. Sondarea inconştientului Erikăi este operată de Haneke prin intermediul ciclului de cântece pentru voce şi pian, Winterreise, unde Schubert pune pe muzică versuri din 24 de poeme ale lui Wilhelm Müller, cântând deziluzia poetului părăsit de iubită şi singurătatea prevestitoare de moarte. Cel de-al 17-lea cântec, „Ȋn sat”, este văzut de regizor ca motto-ul Erikăi şi al filmului.

O a doua prezenţă a lui Schubert alături de Haneke se întâmplă ȋn Amour. Titlul trimite către o provocare la intersecţia dintre dragoste şi eutanasie. Emanuelle Riva la 85 de ani şi Jean-Louis Trintignant la 82 sunt Anne şi Georges, foşti profesori de muzică. Piesele lui Schubert sunt două Impromptuuri din opusul 90 al căror interpret este pianistul Alexandre Tharaud, el ȋnsuşi personaj ȋn film ca fost elev al Annei. Impromptu nr.1 deschide filmul ȋntr-o scenă ȋn care camera de luat vederi priveşte fix de pe podium către sala de spectacol, ȋn timp ce nr.3, o adevărată piesă de dragoste, este legat de o reverie chinuitoare.

Muzica din Jaws, astăzi de la 15 la Soundtrack Boulevard #28, ȋi descoperă calea ȋn muzica de film lui John Williams şi, ȋn acelaşi timp, marchează istoria muzicii de film hollywoodiene redeschizând filiera clasică inaugurată de Max Steiner.


Jurnalist şi profesor, autor de articole şi cărţi despre filosofie, media şi cinema. Realizator al emisiunii Soundtrack Boulevard, prin care propune analize şi comentarii în legătură cu diversele configuraţii ale tandemului muzică-imagine şi efectele acestora asupra spectatorului de film.

asemenea

Your email address will not be published. Required fields are marked *