Citești...

Safari: Atât de rece, că desființează ideea de coo...

Safari: Atât de rece, că desființează ideea de cool

Ulrich Seidl este probabil cel mai bun documentarist al Europei din ultimele trei decenii. E rece, mereu capabil de subiecte fierbinți și nu în ultimul rând are talentul parșiv și meticulos de-a nu scuza pe nimeni, dar de-a stârni pe toată lumea.

Safari are un subiect teribil de simplu: austrieci (conaționali de-ai lui Seidl) în excursii de vânătoare africane. Și opiniile lor, uneori trufașe, alteori aproape defetiste despre cum o fi să te duci din Austria natală până hăt în Africa pentru a împușca exemplare din specii pe cale de dispariție. De la „glorios” la „necesar” și de la „am bani să fac asta, deci o fac” până la „orice ar zice ecologiștii isterici este perfect legal acest safari”, persoanjele, tonurile, decorurile și reacțiile publicului diferă substanțial. Seidl are fler și tupeu în fiecare tăietură de montaj, toate calibrate pentru a informa și ilustra. Imagini perfecte, cu o forță redutabilă, nu de puține ori deloc recomandate sensibililor și veganilor, se scurg și organizează din culisele discuției: animale jupuite și muribunde, trofee amplasate estetic pe ziduri de vile și plimbări cu jeepurile, arme și mațe. Care-i discuția? Dacă există un drept de-a ucide și dacă există un drept la „lifestyle vânătoresc”? Ceva de genul.

Departe de orice parti pris, fie el vânătoresc sau ecologist, Safari este un documentar perfect capabil să-și orchestreze materialul video conform dictonului (demult abandonat de documentariștii contemporani) „orice portret poate fi un rechizitoriu”. Seidl lasă personajele să povestească și să se expună (nu de puține ori, într-o lumină bizară) și construiește abil o frescă deloc optimistă a Africii și a relației pe care bătrâna Europă se chinuie s-o păstreze cu aceasta.

Compuse precum străvechile daghereotipuri, cadrele lui Seidl au ceva ritual și ceva extras din istoria deloc confortabilă a Europei (secolul 19, perioada de maximă înflorire a acestui procedeu fotografic „străvechi”). Este un indiciu subtil, dar eficient utilizat pentru a sublinia că de fapt aventurile la vânătoare (de animale exotice sau nu chiar foarte exotice) sunt de domeniul trecutului. Care colonialist sau nu refuză cu îndârjire să moară.

Vizual impecabil, moral ambiguu și în mod cert memorabil, Safari este cel mai probabil documentarul european al anului. Lipsit de oportunismul temelor en vogue (refugiați, minorități etc) și deloc dispus la menajamente („hăcuirileˮ de animale și opiniile extrem de incorect politice abundă – avertisment necesar pentru cei care nu rezistă prea ușor în fața sângelui sau a zonelor deloc confortabile ideologic) cum trebuie să fie o bucată de Cinema pur și dur.


Critic de film. Cinefil de profesie, comunicator audio-video cu patalama UNATC. Da, este „ăla cu licența în horror”.

asemenea

Your email address will not be published. Required fields are marked *