Citești...

Psihonauții, copiii uitați – o post-apocalipsă ani...

Psihonauții, copiii uitați – o post-apocalipsă animată

Dinky vrea să fugă departe de familia ei. Departe de insula pe care un accident industrial a aruncat-o în post-apocalipsă. Singura ei șansă este BirdBoy, care poate să zboare. Dar BirdBoy luptă cu demonii interiori, cu dependența de substanțe și e mereu fugărit de aceeași poliție care i-a lichidat tatăl. Zorrit, mereu batjocorit de cei din jur, Sandra pe care un demon o îndeamnă la fapte reprobabile și Dl. Reloggio, mereu panicat de starea oribilă în care a ajuns insula, nu sunt nici ei mai fericiți decât Dinky. Fuga lor este o necesitate tardivă: oroarea prea mare, infiltrată în fiecare copac și în fiecare cărămidă de pe insulă le-a defectat deja sufletele. Nu pot să spere la prea mult, mai ales că sunt cu toții într-o sărăcie lucie. Există o posibilă soluție: jefuirea unui dealer de droguri le-ar putea asigura accesul în piața neagră, de unde ar putea cumpăra o barcă.

Povestea aleasă de Pedro Rivero & Alberto Vázquez pare un subiect cum nu se poate mai sfâșietor. Și Psiconautas chiar este unul dintre cele mai zdrelitoare emoțional filme ale ultimor ani. Fără ca personajele animăluțe sau puseurile abil orchestrate de umor (atât de negru încât devine suprarealist) să îndulcească mai mult de câteva clipe filmul. Dinky este un șoarece de câmp, BirdBoy este un băiat-pasăre. Zorrit este un pui de vulpe, Sandra o iepuroaică, Dl. Relogigio este un ceas. Printre ruinele fabricii mișună șobolanii disperați după fiarele care se mai pot recupera și vinde. Polițiștii sunt câini. Fratele lui Dinky este și el o corcitură, cu mască de luchador și zgardă.

galeria_01_l

Antropomorfizarea personajelor utilizată și pentru a sublinia caracterul personajelor, dar și pentru a mări din densitatea stranietății totale, nu face decât să distanțeze și mai mult un film unic de orice altă peliculă animată sau nu. Folosind dureri reale și reacții supect de credibile pentru persoanje, Psiconautas nu-și refuză metaforele și experimentările vizuale: dependența de droguri este reprezentată ca un păianjen-parazit, demonii interiori sunt exteriorizați fix ca demoni (sau monștrii cumva demni de filme nipone cu Gojira). Universul de post-apocalipsă al lui BirdBoy nu a suspendat doar realismul, ci și speranța. Cel mai non-optimist film al sezonului este, însă, în mod pervers de inspirat, și unul dintre cele mai umane și emoționante filme fantastice imaginabile. Genul de experiență greu calsificabilă, dar în mod cert capabilă să-și pirograveze ororile și umorile în creierii spectatorului.

Lumea lui Birdboy e defectă și fascinantă. Un tărâm adormit în cea mai neagră dezolare, ocazional zguduit de încă o tragedie, de încă o crimă. Toate chestiunile prin care trec copiii uitați par halucinații febrile, străfulgerate de poezie tenebroasă și disperări viscerale. Exact genul de film dureros de frumos care s-ar fi putut realiza numai în mediu animat. Opțiunile vizuale preiau și diversifică din materialul sursă (romanul grafic al lui Alberto Vázquez și din primul scurt-metraj al celor doi regizori, considerabil ca prequel pentru lungmetraj și premiat cu un trofeu Goya pentru animație).

_
Psihonauții, copiii uitați (Psiconautas, los niños olvidados), în regia celor doi Pedro Rivero & Alberto Vázquez, rulează în cadrul Anim’Est, la Sala Elvire Popesco a Institutului Francez, sâmbătă (8 octombrie, orele 20) și vineri (14 octombrie, orele 20)


Critic de film. Cinefil de profesie, comunicator audio-video cu patalama UNATC. Da, este „ăla cu licența în horror”.

asemenea

Your email address will not be published. Required fields are marked *