Pledoarie pentru proza scurtă

„Ne-am obișnuit să spunem că viața noastră este un roman, dar, dacă o observăm cu atenție, viața noastră este, de fapt, un șir de proze scurte”. Am citat aproximativ din Junot Díaz, prozator american de origine dominicană, care a luat Pulitzer pentru ficțiune cu un roman recent reeditat și la noi (Aventuroasa viață a lui Oscar Wao, Editura Polirom), dar care are la fel de mare succes și cu proză scurtă (Uite-așa o pierzi, Editura Black Button Books).

Dacă urmăriți cît de cît ceea ce scriu și în ce proiecte editoriale mă implic, știți deja că sînt un fel de fundamentalist al prozei scurte. Este genul meu preferat: îmi place să citesc (o nouă carte de proză scurtă scrisă sau tradusă este marea mea bucurie de cititor), îmi place să scriu eu însumi povestiri, îmi place să alcătuiesc antologii și ediții critice de gen (de la Sadoveanu și Anton Holban, prin Teodor Mazilu, pînă la proza scurtă a anilor 2000) sau să fac selecția pentru o revistă trimestrială de proză scurtă precum iocan (împreună cu Florin Iaru și Cristian Teodorescu, alți cititori și autori pasionați de povestiri). Așa că țin să mai discut puțin problema.

So far, 2017 a fost un an bun pentru proza scurtă românească: Petre Barbu, Florin Iaru, Marian Ilea, Radu Paraschivescu, Ana Maria Sandu, Bogdan-Alexandru Stănescu sau Alex Tocilescu, dar și alții, au publicat cărți noi de povestiri (ocazie cu care vi le și recomand in corpore). Și nici traducerile n-au fost mai prejos (David Lodge, Lydia Davis, Roberto Arlt, Ali Smith, Alice Munro), asta după ce anul trecut am avut o „recoltă” încă și mai semnificativă (Junot Díaz, Aleksandar Hemon, Dan Rhodes, Silvina Ocampo, William Faulkner, Bohumil Hrabal, Lydia Davis, Michael Cunningham, Mo Yan etc.).

Cu toate astea, există o anume reținere a publicului de a citi (mai multă) proză scurtă. Dacă e să privim la propriul nostru stil de viață – alert, cu o atenție tot mai redusă, căutînd concizia, avid după povești – proza scurtă ni s-ar potrivi mănușă. Sau, cum spunea undeva John Freeman, epoca noastră definită de viteză avantajează experiențele multiple, caută varietatea și omagiază diferența, lucruri pe care o colecție de proze scurte le oferă din plin, oricum mai bine, mai intens și mai repede decît romanul. Dincolo de prestigiul și atracția binecunoscute pe propria piele ale romanului, totuși, de ce sîntem atît de provinciali cînd vine vorba despre arta povestirii?

„O diferență vădită între povestire și roman este că de obicei cititorul începe o povestire cu gîndul s-o termine într-o singură sesiune de lectură, pe cînd romanul se citeșe mult mai pe îndelete și pe apucate, revenind la el și lăsîndu-l deoparte, în funcție de timpul liber sau de starea de spirit. Într-un fel, sîntem mereu nerăbdători să ajungem la sfîrșitul unei povestiri, dar se prea poate să ne pară rău că terminăm de citit un roman care ne place mult. Dacă sensul unui roman are ceva din polivalența și diversitatea vieții înseși, povestirea insistă pe un singur lucru, care ni se dezvăluie pe deplin la sfîrșit și care poate însemna o întorsătură neașteptată a intrigii, rezolvarea unui mister sau un moment de recunoaștere și de conștiință sporită – ceea ce James Joyce a numit, preluînd terminologia religioasă, o «epifanie»”, scrie David Lodge în prefața singurului său volum de povestiri, tradus recent și la noi (Omul care nu voia să se dea jos din pat, Editura Polirom).

Cei de la electricliterature.com au făcut cîndva o grafică cu șase mari beneficii psihologice ale cititului de povestiri. Iată-le rezumate, reformulate și puse în legătură: 1) dacă nu citiți din lipsa timpului; ei bine, o povestire se poate citi în cîteva minute sau într-o „sesiune de lectură”, cum spune Lodge, lucru care duce la 2) satisfacția de a fi terminat ceva și la sensul de împlinire pe care-l obții la finalul unei călătorii intense; ceea ce poate însemna că ți se deschide 3) apetitul de a citi și mai mult, cît mai repede, fapt care conduce la 4) descoperirea de noi autori și de noi tipuri sau subgenuri ale prozei scurte, genul de lecturi scurte și diverse care 5) îți pot stîrni și întreține apetitul pentru lectură prin gratificarea imediată, dar care pot însemna și 6) treceri sau pauze perfecte, precum snacks-urile, între lecturile mai îndelungate ale unor romane solicitante.


Scriitor, traducător şi cronicar literar. A publicat cărţi de travel, proză scurtă şi poezie. Modereză o emisiune săptămînală la Urban Sunsets şi ţine cursuri de creative writing.

asemenea

Your email address will not be published. Required fields are marked *