O divă

Al patrulea album scos de americanul Perfume Genius e opulent, cu referințe dintre cele mai fine și deosebit de sexy.

Potrivit estetic, cel puțin în capul meu, undeva între filmele lui John Cassavetes și Xavier Dolan (poate am pitici pe creier, dar nu de puține ori mi l-am imaginat în locul lui Antoine-Olivier Pilon în Mommy) și cu influențe de la funk & soul pînă la new wave, Perfume Genius e unul dintre cei mai cerebrali muzicieni ai Unchiului Sam. Descoperit de Matador Records prin 2008, pe nu demult roditorul MySpace, și pus la treabă, americanul cu origini grecești Mike Hadreas a dat trei albume în patru ani, unul mai bun decît celălalt, reușind în același timp să scape de o dependență serioasă de droguri și alcool (care l-a întors din drum chiar după debut) și să găsească un partener de cursă lungă, Alan Wyffels, alături de care trăiește și astăzi într-o casă colorată în galben și verde lime din Tacoma. Trei albume despre probleme, frustrări & plăceri și, în mare, ceva care să te facă să te simți mai puțin singur, dintre care Too Bright, cel din 2014, l-a pus pe hartă.

Mike a crescut în Seattle, a fost singurul gagiu din liceu care nu a ascuns faptul că e homosexual. Și-a luat cîteva bătăi din cauza asta. A renunțat în ultimul an și s-a mutat la New York, unde s-a angajat ușier la un club din East Village. „După o vreme, a devenit doar un subsol unde lumea venea să se drogheze. Am căutat ajutor cînd mi-am dat seama că nu mai sunt eu, că mi-am stricat relații și că nu mai pot controla treaba astaˮ, aflăm dintr-un interviu pentru Chart Attack. S-a reîntors acasă și s-a apucat de scris, iar unul dintre single-urile sale de succes îi e dedicat mamei sale – „Dark Partsˮ e despre o problemă delicată a „familiei tradiționaleˮ: abuzurile sexuale. Normal, omu’ nu te freacă la icre doar cu faptul că, vai, el e gay, viața e grea.

Tocmai de aceea, proaspătul No Shape mai lasă la sertar din frustrări (deși, Mike nu e de fapt niciodată împăcat: „Nu sunt bucuros doar să fiu mai bine. Vreau să fiu o minge de lumină care pluteșteˮ, „se plîngeˮ într-un interviu pentru The Fader) și explodează. Producătorul Blake Mills, care a mai lucrat cu Sky Ferreira, Fiona Apple sau John Legend, explică: „Cel mai mult mi-am dorit ca vocea lui Mike să fie mai puternică decît orice a făcut pînă acumˮ. Cam pe jumătate dintre piese, dintre care menționez mai ales „Othersideˮ, „Slip Awayˮ și „Wreathˮ, falsetto-ul lui Mike e cristalin, angelic și cutremurător. În același timp, în jurul lui pian, vioare, tobe de mai multe feluri și frecvențe. O aglomerare domolită atît cît trebuie, un art pop cu layere fine de funk, soul și rock, comparabile, de Pitchfork, chiar cu epopeile lirice și muzical experimentale ale unor Kate Bush sau Prince. Putem merge, cînd e cazul, și la Sade sau Brian Eno, la Vampire Weekend sau M83. Pop d-ăla mare și cu cap, ce să mai. Și sexy.


Filmele turceşti, oraşul după furtună şi shoturile la juma’ de preţ. A mai scris pentru Playboy, GQ, FHM, SUB25, Dilema Veche, Sunete, Caţavencii şi altele.

asemenea

Your email address will not be published. Required fields are marked *