cine suntem?

Suntem o echipă formată din oameni de cuvinte și imagini, profesioniști de radio, artiști, arhitecți, designeri, curatori, strategi.

Noi suntem art7.

IOANA VOLOACĂ
Ioana crede. În oameni. În alegeri. Crede că poate schimba mentalități și că visele se îndeplinesc întotdeauna. Crede astfel, după 39 de ani de căutări, 30 de ani de iubire pentru muzică și 20 de ani de incursiuni filosofice, artistice și jurnalistice. Începând cu 2002, comunicarea este domeniul în care a ales să-și urmeze chemarea și să se dezvolte profesional. Dacă mediul academic i-a oferit o bază de explorări teoretice și metodologice, implicarea profesională și personală la nivel de comunitate a învățat-o ce înseamnă pragmatismul unei planificări, dar și satisfacția unui proiect cultural dus la capăt. Având o experiență interdisciplinară, atât în domeniul comunicării cât și în domeniul artelor vizuale, privește fațetele dialogului mediatic din două perspective, cea a jurnalistului și cea a artistului. Într-o zi, de curând, Ioana a decis ca experiența acumulată și pasiunile ei să se reflecte în tot ceea ce va face pe viitor. Să facă totul doar din suflet. Să se implice doar în proiecte născute din creativitate, oameni mișto și visuri frumoase. Și toate acestea au acum un nume: art7.

Vezi toate articolele scrise de IOANA VOLOACĂ.
DAN PLEȘA
Dan nu este deloc interesat să dea amănunte despre el. Nu din modestie, nici dintr-un exagerat înţeles al exercitării dreptului la intimitate şi viaţă personală. Aflat la ananghine probabil ar mărturisi că în viaţa cotidiană lucrează la o editură, că îi place foarte mult să se uite la filme, să se plimbe prin expoziţii şi să se întâlnească cu prietenii. Însă ştie că aceste caracteristici sunt comune oricărui cetăţean de oraş din ziua de azi, ceea ce îl ajută pe Dan Pleşa să se piardă foarte uşor în mulţime, în special când are nevoie de asta. Cu toate acestea, vă vom spune totuși, că a lucrat în presa audio-video, trecând prin Radio România Tineret, TELE 7abc, PRO TV, a publicat sporadic în reviste de cultură şi a lucrat în industria muzicală la casa de discuri A&A Records, iar momentan lucrează ca editor la Editura Vellant și este realizatorul emisiunii Conversații art7, pe care o puteți asculta în fiecare luni de la ora 22 sau, în reluare, marțea de 10.

Vezi toate articolele scrise de DAN PLEȘA.
MAURICE MUNTEANU
Maurice este fashion editor ELLE din 2004, consultant de imagine & pasionat de literatură. A avut diverse proiecte de televiziune, a colaborat cu o serie de artiști și și-a transformat pasiunea pentru stil într-o meserie. De 4 ani scrie pentru blogul său, ‘’Le Projet d’Amour’’ – un fel de jurnal personal, un jurnal nostalgico-romantico-contemporano-umoristic, un fashion-carusel de fragmente care îl înspiră. Evident, emisiunea pe care o va prezenta la art7 se numește ‘’Le Projet d’Amour’’, iar în fiecare joi vom afla "7 chestii" care i-au plăcut.

Vezi toate articolele scrise de MAURICE MUNTEANU.
MARIUS CHIVU
Marius a publicat câteva sute de recenzii, cronici literare şi eseuri până să-şi scrie propriile sale cărţi de poezie (Vîntureasa de plastic), călătorie (Trei săptămîni în Himalaya) şi povestiri (Sfîrşit de sezon), unele premiate, altele traduse şi în alte limbi. A coordonat mai multe volume colective (Cartea cu bunici, dar şi Primul meu porno) şi a avut câteva rubrici literare de televiziune la TVR 1 şi ProTV. În prezent, ţine împreună cu Florin Iaru un curs de creative writing, scrie despre cărţi în Dilema veche şi despre ce vrea el în ELLE, realizează emisiunea „All You Can Read” la Radio 7, unde vorbeşte cu scriitori despre cărţile şi muzicile lor favorite, iar la art7 se alătură echipei pentru a scrie despre cărți, librării și alte proiecte literare în rubrica Flashbook.

Vezi toate articolele scrise de MARIUS CHIVU.
ELECTRIC BROTHER
Probabil că Electric Brother are cel mai lung CV dintre DJ-ii din România… acesta a cântat și cântă cu diferite trupe de acid jazz/ house din România. Împreună cu Matze si DJ Vasile formează, în 1998, grupul NSK. Colaborează cu Vlaicu Golcea, crează remixuri pentru Timpuri Noi, Direcția 5, Hybrid (UK). Remixează două din piesele de pe noul album Loredana Diva Inamorata; remixuri pentru Vița de Vie, Endless Zone și multe altele. În 1999, începe să lucreze la proiectul său solo intitulat Electric Brother – trip-hop, downtempo, chill-out, iar albumul a fost lansat în iulie 2003. Ultimul album, Pe pământ, a fost lansat în iunie 2011. Pentru art7 a compus toate semnalele de identitate ale postului de radio și realizează binecunoscuta Retro Electro.
MIHAI TIȚA
Mihai s-a născut în decembrie. Îi plac filmele turceşti, oraşul după furtună şi shoturile la juma’ de preţ. A mai scris pentru Playboy, GQ, FHM, SUB25, Dilema Veche, Sunete, Caţavencii şi altele. La art7 a fost adus pentru muzică, film şi alte câteva plăceri nevinovate.

Vezi toate articolele scrise de MIHAI TIȚA.
LUMINIȚA BONDREA
O siluetă înaltă, subțire, mlădioasă – o apariție fragilă la prima vedere. Dar apropiindu-te de ea, vei descoperi o persoană tenace, cu o voință de fier și decizii ferme. Luminița e un visător ce luptă și reușește să-și aducă visurile în realitate. Alungă melancolia excesivă ori tristețile așternându-și gândurile și trăirile pe hârtie. Marea ei pasiune este muzica, pe care o consideră hrană sufletească. Îi place muzica de toate genurile, dar rock-ul este prima și mare iubire. Are și un hobby de căpătâi: bursa. Este un acționar activ, inspirat și bine informat pe plan economic. La art7 aceasta va îmbina muzica și poezia în emisiunea 7 Poeme, în fiecare miercuri de la 22. Iată tabloul creionat în doar câteva cuvinte al unei personalități sensibile și, în același timp, viguroase.
SILVIU ȘERBAN
Silviu are studii de specialitate în domeniul filosofiei şi jurnalismului, iar din 2004 predă în învăţământul superior. Ariile de interes şi de cercetare sunt destul de variate şi, totodată, uneori eclectice prin alăturarea lor, incluzând, printre altele, filosofia artei şi a ştiinţei, semiotica mass-media, pragmatica şi multimedia. În interiorul acestor domenii a scris de-a lungul timpului studii, articole şi cărţi. Cinemaul ocupă un loc important în cadrul acestor activităţi. Subiecte legate de filosofia, semiotica sau pragmatica filmului au devenit teme de cercetare explorate în cadrul cursului său,“Limbajul cinematografic”, în seria de 135 de analize dedicate unor filme relevante din punct de vedere axiologic, publicate de-a lungul a peste trei ani în presa scrisă sub titlul “Filmul de pe Bulevardul Capucinilor”, ori în cartea Limbajul cinematografic în era filmului mut. “Film & Soundtracks”, emisiunea de la art7 Radio, vine să adauge o nouă dimensiune acestor “căutări cinematografice”, cea muzicală. O puteți asculta în fiecare vineri de la 11 și în reluare seara, de la 21.

Vezi toate articolele scrise de SILVIU ȘERBAN.
MARIA DUDA
Maria este arhitect cu obsesiv drag de oraş, cultură urbană, străzi, spaţii interstiţiale şi publice. Cei 9 ani petrecuţi la studii in Elveţia au hrănit-o informaţional şi la nivel de experienţă, oferindu-i un mediu propice de creştere şi maturizare printre colegi de pe toate continentele, adunaţi într-o academie experimentală, Accademia di Architettura di Mendrisio, Universita della Svizzera Italiana. După ture prin lume, revine în Bucureşti unde predă cursul de Experienţă Urbană adresat studenţilor de anul 5 la Arhitectură, la Universitatea Spiru Haret. Sacrificiul teneşilor rupţi prin explorările oraşului şi genţile pline de notiţe capătă sens şi organizare într-o teză de doctorat, în seria de workshop-uri Scenarii urbane pentru Bucureşti, în co-organizarea serilor de cinema în aer liber, Grădina de vară Favorit, din cadrul Anualei de Arhitectură Bucureşti 2015, iar începând cu acest an în emisiunea Experiența Urbană de la art7 Radio. Aici este spațiul unde va povesti, împreună cu invitaţii săi, despre relaţionarea personală cu Bucureştiul, cu tot zgomotul, viteza, entuziasmul, lupta, regretul şi inspiraţia pe care oraşul le oferă. În 2016 co-fondează BAZA, grup ce îşi propune să deschidă Bucureştiul prin formarea unei comunităţi profesionale de tineri creativi, designeri şi cercetători urbani, cu implicare directă în procesele de dezvoltare a oraşului.
AMALIA DOBRE
Amaliei îi place să iasă pe-afară cu câinele, să piardă vremea prin cârciumi mai mult sau mai puțin obscure, dar cel mai mult îi place la Elvira Popescu, unde merge singură și se uită la filme. În rest, o bucură pe ascuns discuțiile absurde – uneori chiar ea le începe –, a fondat o revistă de arte, iar la art7 scrie despre ce-i place mai mult și mai mult.

Vezi toate articolele scrise de AMALIA DOBRE.
SILVIU DANCU
Născut în Constanţa în 1973. Studii universitare şi postuniversitare la Bucureşti, Sibiu şi Göttingen (Germania). Angajat la Cărtureşti (puțin peste un an), Institutul Cultural Român (4 ani jumate), Institutul Polonez (3 ani jumate). Librar, organizator de evenimente, PR. Chiar și scriitor. Expoziţie personală de desen în clubul Harry Tavitian din Constanţa (1997). Texte publicate la editura ART, în colecţia Prima dată („Între 1 şi 2” – în volumul ”Prima mea pereche de blugi”, „Sankt Petersburg” – în volumul ”Prima mea beţie”, „Tuţi” – în volumul ”Primul meu porno”, ”Neîncrederi” – în volumul ”Prima dată”), în Almanahul Caţavencu 2011 („Golanu”), în numărul pilot al Almanahului Gamma – “Pisica”. Pe net, i-au apărut texte la IQads (evident, în afară de blogurile personale şi pagina de facebook). O parte din statusurile lui au fost difuzate în cadrul emisiunii matinale ”Dimineața Crossover”, realizată de Maria Balabaș la Radio România Cultural. Articole în publicaţii locale constănţene, cele mai relevante fiind Observator şi Revista Tomis. Traducere din germană a volumului “Lexiconul erorilor biblice” de Walter Jorg Langbein, pentru Paralela 45 (2005). Membru fondator al Asociaţiei de Arte şi Litere (ASALT) la care a fost şi preşedinte în perioada 2001-2002. Căsătorit, are doi băieţi. Poartă ochelari. Are o bicicletă moștenită - pe care nu o folosește mai niciodată și o trotinetă - primită cadou - pe care o folosește de fiecare dată când are ocazia. Nu ține cursuri și nu dă lecții! Dar are damblaua să-și pună întrebări și să încerce toate răspunsurile. Iubeşte Bucureştiul cu ardoare doar pentru că la început l-a detestat cu pasiune. Acum are o rubrică pe platforma de comunicare culturală art7: ”În/Locuiri”.

Vezi toate articolele scrise de SILVIU DANCU.
EUGEN CIURTIN
Eugen este istoric al religiilor, în prezent Secretar al Consiliului științific al Institutului de Istorie a Religiilor (Academia Română). A inițiat și coordonat: Asociația Română de Istorie a Religiilor, cele două periodice științifice internaționale Archaeus, Studies in the History of Religions (din 1997) și Studia Asiatica, International Journal for Asian Studies (din 2000) și primul Congres european de Istoria religiilor care a avut loc în Europa de Est (București 2006). Premiu de indianistică al Académie des Inscriptions et Belles-Lettres, Paris (2005), profesor invitat al Universităților din Paris (École Pratique des Hautes Études) și Delhi. Membru GDS din 2005. Pe art7 îi puteți citi rubrica săptămânală - Antropocen. O parte dintre publicațiile sale apărute în Europa, SUA și India sunt accesibile pe site-ul academia.edu (ihr-acad.academia.edu/EugenCiurtin).

Vezi toate articolele scrise de EUGEN CIURTIN.
ANDREI IRIMIA
Andrei a studiat pianul şi iubeşte arta cinematografică. Aceste pasiuni au dat naştere proiectului personal "Piano Collage", unde interpretările la pian sunt sincronizate cu fragmente cinematografice, creând astfel o experienţă atât vizuală, cât şi auditivă. Este co-fondator al organizaţiei "Mişcarea Culturală Constanţa" ce creează şi promovează evenimente culturale în oraşul natal (expoziţii de fotografie, schimburi de carte, evenimente muzicale, târguri de obiecte handmade etc.). De asemenea, Andrei face parte din echipa editorială a site-ului Festivalului "George Enescu" şi a platformei culturale art7. În fiecare duminică, de la 15, Andrei va prezenta emisiunea "Ça c’est Classique", unde pe langă muzica clasică difuzată, vom descoperi şi poveştile din spatele creaţiilor.

Vezi toate articolele scrise de ANDREI IRIMIA.
Art7