Citești...

Neruda: Poziția poetului în fața istoriei

Neruda: Poziția poetului în fața istoriei

Chile, 1948: dat în urmărire generală, senatorul-poet Pablo Neruda încearcă să-și servească cât mai bine țara, camarazii și ego-ul gigantic.

Pentru a face pe placul americanilor, președintele scoate în ilegalitate Partidul Comunist. Pablo Neruda (Luis Gnecco), senator comunist, poet național și disident avant-la-lettre se vede nevoit să se ascundă prin țară și finalmente să încerce o fugă dincolo de munți, în Argentina. Asta este istoria. Filmul adaugă, din motive meta (fizice) un copoi șarmant pe urmele fugarului poet: Oscar Peluchonneau, abordat con gusto și cu tot panache-ul actoricesc pe care un detectiv pus în slujba unui regim fascist îl necesită de nimeni altul decât Gael García Bernal.

Prezentată mai degrabă ca o serie de giumbușlucuri, incursiuni prin bordeluri, discuții despre artă și comunism, fuga lui Neruda din ascunzătoare în ascunzătoare pare mai mult un pretext pentru chestiuni mai fine. Relația dintre fugarul protagonist și polițistul fictiv care-i este pe urme umple mult din focusul emoțional și este croită din cuvinte de scenaristul Guillermo Calderón cât să fascineze și înșele spectatorul. Un joc de-a dreptul delicios pentru suflete pasionate de poezie, care probabil l-ar fi delectat și pe Neruda.

Dar filmul lui Larraín nu-i chair escapada delicioasă cu poet gras, șarmant, plin de sine și mustind de versuri comuniste pe care o promite trailerul. Este o sondare subversivă a unui moment politic și-o punere în abis a ciocnirii dintre idealuri (și dragostea pentru ele) și ego-ul lui Neruda. O negociere continuă între fugar și cei din jur, între poet și realitate, între brutalitatea regimului ce-avea să vină (și Pinochet, următorul dictator iubit de Us of A are o scurtă apariție) și joaca de-a hoții și vardiștii.

Escapada lui Neruda este filmată cu surplus de flares, iar doze extra de soare se infiltrează printre toate draperiile și jaluzelele. O abordare stilistică curajoasă pentru un film care de fapt fuge de tonurile de sepia inevitabile pentru un „film istoric”. Spre final, regizorul nu-și refuză secvențe demne de western spaghetti, iar filmul livrează un ultim zvâc de discurs meta între poetul din film, detectivul din imaginația poetului și spectatorul din sala de cinema.

După Jackie, biopicul despre Jaqueline Kennedy înainte de-a deveni Jackie O, regizorul chilian Pablo Larraín recidivează în teritoriul puterii și-al istoriei. Neruda din film își negociază și forjează locul în istoria țării sale și-o face cu mai mult șarm, dar mult mai puțin fler decât Prima Văduvă.


Critic de film. Cinefil de profesie, comunicator audio-video cu patalama UNATC. Da, este „ăla cu licența în horror”.

asemenea

Your email address will not be published. Required fields are marked *