Citești...

Muzica lui Cliff Martinez, singura voce ȋn Only Go...

Muzica lui Cliff Martinez, singura voce ȋn Only God Forgives

Combinaţia Cliff Martinez & Nicolas Winding Refn dă naştere unui cinema aparte, cu o poveste spusă în linie frântă şi cu dialoguri ascunse după muzică (adevărata voce a filmului), iar Only God Forgives exemplifică din plin acest stil.

Suprapunerea semantică dintre muzică şi imagine este esenţială şi atinge perfecţiunea ȋn cadrul laitmotivului retezării braţelor cu sabia (ȋn bolboroseala surdă a alămurilor ghilotinată de apariţia zgomotoasă a timpanelor). O notă aparte a coloanei sonore este dată de muzica pop thailandeză care, împletită cu sound-ul supranatural şi în acelaşi timp horror al lui Martinez, formează un hibrid contradictoriu la fel ca personajul Chang (Vithaya Pansringarm), care-şi ciopârţeşte victimele cu aceeaşi linişte cu care cântă. Pe lângă piesele pop care nu-i aparţin lui Martinez, soundtrack-ul se individualizează prin reluarea, ȋn câteva variante şi contexte (din care Chang nu lipseşte niciodată), a unui beat electronic acompaniat de percuţie şi vibraţii cu nuanţe thailandeze. Instrumentul cu care Martinez îmblânzeşte oarecum atmosfera se numeşte cristal baschet, iar sunetul său sticlos şi clar este legat de planurile mamei (Kristin Scott Thomas, care, poate nu ȋntâmplător, este botezată chiar Crystal) de a răzbuna moartea fiului Billy. Martinez compune şi o temă de dragoste pentru sintetizator şi orchestră, alăturată mai întâi unei secvenţe erotice, iar ulterior exprimării lugubre a ataşamentului matern în scena în care Julian (Ryan Gosling) îşi strecoară mâna ȋn pântecele mamei spintecat de sabia lui Chang.

„Wanna fight?” spus pe un ton de „Vrei să mă baţi?” deschide episodul cel mai energic al coloanei sonore care comentează înfrângerea fără drept de apel a lui Julian. Centrată pe o linie melodică deopotrivă ascendentă şi descendentă produsă la sintetizator şi integrând un motiv la orgă ce pare a trimite către amplitudinea coşmarului trăit de Julian în timpul luptei, piesa lui Martinez este asamblată în cadrul unui montaj din care nu lipseşte niciun element de expresivitate a aparatului de filmat: încadraturile variază de la gros-plan la plan general, unghiul normal este combinat cu perspectivele plonjate şi contraplonjate, iar camera de luat vederi se mişcă aproape încontinuu. Nu este omisă nici simbolistica: o statuie cu un boxeur într-o postură agresivă fiind alăturată din când în când cadrelor cu Chang cărându-i pumni lui Julian.

Dincolo de crearea personajelor, John Carpenter a contribuit fundamental prin tematica muzicală la seria Halloween, iar Soundtrack Boulevard #20, astăzi de la 15, va avea ca subiect compoziţiile pentru primele trei părţi ale seriei.


Jurnalist şi profesor, autor de articole şi cărţi despre filosofie, media şi cinema. Realizator al emisiunii Soundtrack Boulevard, prin care propune analize şi comentarii în legătură cu diversele configuraţii ale tandemului muzică-imagine şi efectele acestora asupra spectatorului de film.

asemenea

Your email address will not be published. Required fields are marked *