Mioritza

Eseul lui Mircea Eliade despre Miorița (1970) a redeschis interpretarea în cheie tragică a baladei românești. Pesemne trebuia să trecem prin episodul Colectiv și, probabil, și prin Hexi Pharma, pentru ca o nouă viziune artistică să se descătușeze de sub gelul sub care îl așezaseră interpretările canonice. Daniel Chirilă ne oferă, în Mioritza, un text de mare vitalitate și, totodată, o producție teatrală independentă (Frilensăr & Teatrul LUNI de la Green Hours), o continuare “de ultimă generație” a scenariului mitic în care iconoclasmul e doar aparent, iar comicul răscumpără fericit ridurile vechilor interpretări etnocentriste. Tânărul dramaturg, ghidat de instinctul sigur al marilor întrebări, proiectează agonia lentă a mioarei năzdrăvane, pe care și-o închipuie ca o consecință a complotului ciobanilor invidioși, pe un scenariu ontologic primordial.

Se spune că păstorul moldovean nu a fost ucis, ci se ascunde prin vecinătățile nepătrunse ale spațiului rural. Personajele piesei presupun că Mioritza știe unde. Ele îl caută sub diverse chipuri, iar această neliniște ajunge să deranjeze ordinea lumii. Dumnezeu (Alina Mîndru) îl cheamă la ordin pe diavol (Tiberiu Enache) și ține în stand-by vreme de 2.000 de ani sacrificarea oii credincioase. Mioritza (Dumitru Georgescu), aflată în comă, întinsă pe patul sacrificial în mijlocul scenei și al spectatorilor, asistată mai mult psihologic decât medical de un soi de doctor-vraci post-industrial (Loredana Cosovanu), se încovoaie de durere în câteva momente ale confruntării dintre Dumnezeu și diavol, ceea ce situează textul undeva între Cartea lui Iov, Faust și Idiotul. Altminteri, ea este martorul tăcut și pătimitor al istoriei atemporale, străbătută ca un fior de câteva personaje mitologice mânate de interese mărunte și trecute prin deriziunea post-etnică.

Daniel Chirilă o introduce astfel pe Ana (tot Alina Mîndru), a meșterului Manole, în căutarea unui substitut al propriei ei jertfe. Ea îl convinge pe Manole (tot Tiberiu Enache) să o fure, așa inertă cum e, pe mioara năzdrăvană, care ar putea fi zidită în locul ei în pereții mănăstirii Argeșului. Personajul, de un comic irezistibil, parodiază un temperamant moldovenesc prea tipic pentru a fi real, ce face deliciile publicului, ca și diavolul metamorfozat într-un pastor ungur în rolul protectorului ineficace al oii năzdrăvane.

Viața Mioritzei, aflată în agonie de 2.000 de ani, depinde deopotrivă, local, de afecțiunea vraciului post-industrial și, universal, de relația nehotărâtă dintre Dumnezeu și diavol, care nu permite tranșarea dilemei până în post-istorie. Cuplul Manole-Ana e prea folcloric ca să dezlege soarta urzelii originare, astfel încât își face apariția Baba Dochia, în care autorul o vede chiar pe “măicuța bătrână cu brâul de lână”, și care, asemenea altor personaje, îl caută pe cioban, fiul ei, cel predestinat spre jertfa christică. Ciobănașul este însă dintru început doar o absență, o rumoare; dacă a scăpat complotului, el și-a abandonat de 2.000 de ani mioara credincioasă, aici, pe patul de suferință. Ea e singura jertfă, cea prezentă, asemenea împărtășaniei mereu oferite, aflate întotdeauna pe altar. Într-un dans dionisiac, Dochia-mama, pastorul și vraciul, o trezesc din agonie pe mioară, într-o scenă taumaturgică. Miracolul se petrece sub ochii spectatorului, iar Mioritza se ridică, christic, în chip de Lazăr cel înviat, purificată de pătimire, de mărturisire și de așteptare.

Și atunci, puterile se împacă. Dumnezeu voia o jertfă neprihănită, care să restabilească echilibrul deranjat de suspiciuni. Ofranda, la îndemână, este mai pură decât ciobanul dispărut. Diavolul, pe de altă parte, o poate ispiti pe Dochia, atrăgând-o să săvârșească crima originară, aceea de a înfige cuțitul în inima oii sacrificiale. Dochia crede că își salvează astfel fiul, pe care îl socotește mereu amenințat de complot.

Regizoral, tema ofrandei în mijlocul scenei este susținută de un clin d’œil la tablourile lui Caravaggio. Este limpede de la început că trupul dezgolit, purtând stigmatele suferinței, este un trup-spre-jertfă. La un moment dat, personajele presupuneau că ciobănașul se ascunde în trupul însuși al mioarei, iar doctorul-vraci își propusese să îl descopere auscultându-l cu stetoscopul. Ascunzișul este însă metaforic și ironic, deoarece trupul mioarei îl ascunde de fapt pe adevăratul miel, Iisus, iar ciobanul se ascunde, în decursul întregii istorii, pentru a-și salva pielea.

Mioritza 5

Spațiul teatral de la Green Hours adăpostește decorul minimal al piesei, înscriind simbolic galeria între cuvintele baladei scrise pe tabla neagră și lumina albă ce coboară din norișorii amintind de o blană de oaie. Îi răspunde covorul alb pe care evoluează actorii, lăsând publicul în obscuritatea reflexivă a sălii. Contrastul alb-negru, întrerupt doar de culoarea roșie a stigmatelor și a sacrificiului, polarizează meditația către mizele fundamentale, ridicând jocul variat și proaspăt al actorilor în zona esențialului. Alina Mîndru trece, în cheie comică, de la registrul absolutist-dominator al poruncii la cel isteric-persuasiv al comportamentului compulsiv. Tiberiu Enache este acel partener de joc pe care orice echipă actoricească și-l dorește, pentru că, prin vioiciune și naturalețe, face orice construcție agreabilă și verosimilă. Loredana Cosovanu se inspiră pentru rolul doctorului-vraci din commedia dell’arte, europenizând neoliticul românesc. Dumitru Georgescu, în oblație de-a lungul întregului spectacol, susține în bas continuu dimensiunea tragică a piesei și, prin resuscitarea dionisiacă din final, face vizibil în trup deopotrivă sensul crimei originare și al sacrificiului expiatoriu.

Textul lui Daniel Chirilă este în același timp comic-amărui și tragic, trezind din somn unul din marile mituri ale românității pentru a-i arunca în față bănuielile unei generații ce nu se mai îmbată cu vorbe. Adormirea agonică a Mioritzei timp de 2.000 de ani ne interpelează pe toți, iar trezirea ei la o conștiință mai pură este pândită de un sacrificiu la care mulți tineri din ziua de azi au angoasa că vor fi condamnați.

Următoarea reprezentație la Sibiu Fringe Festival pe 19 iunie, la ora 21, la Imperium Live, Sibiu.


  1. Jon

    18 June

    Ma faci sa mor de curiozitate

Your email address will not be published. Required fields are marked *