Citești...

Mihalkov, Artemiev, Revoluţia şi Oblomov

Mihalkov, Artemiev, Revoluţia şi Oblomov

Atunci când Eduard Artemiev bate palma cu mai tânărul Nikita Mihalkov pentru filmul de debut al acestuia din urmă, compozitorul din Siberia ajunsese deja cunoscut datorită Solaris-ului ȋn urma renunţării lui Tarkovski la Ovcinikov.

Acasă printre străini, străin printre ai săi (foto) este un western dedicat Revoluţiei, iar muzica lui Artemiev, destul de puţină, include o temă principală (legată de ideea de camaraderie, atât de dragă bolşevicilor), o baladă pusă pe versurile Nataliei Koncealovskaia (mama regizorului) şi o repriză jazz-rock alert-ironică (condimentând secvenţa jafului de pe calea ferată de către banda pestriţă de cazaci şi ţigani a lui Brȋlov, personajul lui Mihalkov).

Subiectul Revoluţiei nu este abandonat nici de cel de-al doilea film, o romanţă amară care ne povesteşte cum starul de film mut Olga Voznesenskaia (Elena Solovei) ajunge să susţină cauza bolşevicilor. Artemiev creează două teme muzicale, una melancolic-burgheză, alta tragic-revoluţionară, iar Olga trece de la una la alta, ȋmplinindu-şi iubirea ȋntr-un ataşament naiv-sacrificial, mai ȋntâi faţă de Victor (Rodion Nakapetov), cameramanul-revoluţionar, apoi, după asasinarea acestuia, faţă de ȋnsăşi Revoluţia. Cuplul Artemiev-Koncealovskaia nu renunţă să se implice nici ȋn Sclava iubirii, unde pune ȋn gura Olgăi vocea Elenei Kamburova cântând o romanţă intitulată „Unde eşti visul meu?”

Deşi mai putea găsi intrigi pe tema Revoluţiei, Mihalkov preferă să ia o gură de aer mai rarefiat din operele clasicilor literaturii ruse şi unul dintre preferaţi este Goncearov. Filmul Câteva zile din viaţa lui Oblomov, cu cele două părţi antitetice ale sale, una ȋn care Oleg Tabakov mai mult doarme (şi visează), alta ȋn care se ȋndrăgosteşte lulea, este şi din punct de vedere muzical la fel de divizat de două motive legate, unul, de nostalgia copilăriei pe care Oblomov şi-o tot visează ȋn prima parte a poveştii, celălalt (o adaptare după „Casta Diva” din Norma lui Bellini), de sentimentele puternice (şi energizante) pentru Olga (din nou pe Elena Solovei o cheamă Olga, ȋnsă, de data aceasta, mulţumită lui Goncearov). Nu pot ȋncheia fără a puncta un moment forte al coloanei sonore, cu atât mai mult cu cât ȋnsoţeşte ultimele cadre ale filmului. Planurile largi, cât să cuprindă ȋntreaga frumuseţe a câmpiilor Rusiei, sunt ȋnveşmântate ȋntr-una dintre Vecerniile lui Rahmaninov („Acum Doamne, lasă slujitorul tău să plece”), amintind de Oglinda lui Tarkovski, acolo unde tot Artemiev s-a ocupat de coloana sonoră.

Piesele lui Nils Frahm, cinematografice prin excelenţă, aşteptau de multă vreme adăugarea unor imagini corespunzătoare. Prilejul s-a ivit ȋn 2015, când Sebastian Schipper i-a propus lui Frahm să compună muzica pentru Victoria. Detaliile, la Soundtrack Boulevard #37, astăzi de la 15.


Jurnalist şi profesor, autor de articole şi cărţi despre filosofie, media şi cinema. Realizator al emisiunii Soundtrack Boulevard, prin care propune analize şi comentarii în legătură cu diversele configuraţii ale tandemului muzică-imagine şi efectele acestora asupra spectatorului de film.

asemenea

Your email address will not be published. Required fields are marked *