Citești...

Meditaţii asupra vieţii şi morţii (cu Laurie Ander...

Meditaţii asupra vieţii şi morţii (cu Laurie Anderson şi Lolabelle)

Heart of a Dog este un film-eseu (căruia dacă-i ȋnlăturăm imaginile rămâne ceva ce seamănă a spoken word) ȋn care avangardista Laurie Anderson oferă a one-woman-show, fiind regizor, muzician, scenarist, actor şi, parţial, cameraman.

Ȋn centrul atenţiei stă rat terrier-ul Lolabelle, iar prima parte a poveştii insistă asupra relaţiei dintre Anderson şi aceasta: cum artista o „naşte” ȋntr-un vis ciudat desenat pe ecran, cum căţeluşa experimentează ȋn munţii din nordul Californiei teama de atacul din „ceruri” (al vulturilor), cum a fost cumpărată de la un pet-shop de un cuplu aflat ȋn mijlocul unui divorţ şi cum, ȋnsoţindu-l pe bărbat ȋntr-o retragere solitară ȋn natură, ȋnvaţă să fie tristă fără ca de fapt să fie tristă, cum, ȋn fine, orbind, Lolabelle ia lecţii de pictură, sculptură şi pian.

Moartea căţeluşei ȋi induce artistei gânduri despre viaţa de după moarte expuse ȋn cheia budistă a Cărţii Tibetane a Morţilor (imaginile cu Lolabelle ȋn Bardo, dar şi cu amintirile acesteia, sunt derulate ȋn spatele unui perete de sticlă transparentă pe care se preling picături de apă, ȋn timp ce instrumentele cu coarde şi sintetizatorul din background aduc sunete şi voci prelucrate digital făcându-se ecoul amintirilor care se dezintegrează; se aud ţârâituri ca de sonerii de ceas, sugerându-se ieşirea din timp, iar vocea calmă, dar hotărâtă a lui Anderson revine regulat cu atenţionarea Recognize this pentru a aminti că ȋntreaga memorie cu imaginile-ataș ale sale nu este decât un joc al minţii, o ȋncărcătură de care conştiinţa trebuie să se elibereze), dar şi divagaţii legate de consecinţele dezastrului de la 11 septembrie 2001 (pornind de la intensificarea activităţilor de urmărire a cetăţenilor americani după 9/11 și folosind imaginile verzui provenite dintr-o cameră de supraveghere, Anderson vorbeşte despre interpretarea datelor doar retrospectiv şi amintește de Kierkegaard pentru care „viaţa poate fi ȋnţeleasă doar privind spre trecut, dar trăită doar privind către viitor”) ori pe tema morţii mamei (scoţând la iveală o amintire din copilărie ȋn care ȋşi salvează micuţii fraţi din apa ȋntunecată unde ajunseseră după ce gheaţa lacului pe care ȋl traversau crăpase, iar acasă, povestind, mama nu are altă replică decât „Ce ȋnotătoare minunată poţi fi!”).

Izolat, sunt inserate şi scurte meditaţii filosofice stârnite de mistere neelucidate ştiinţific, precum natura fosfenelor, acele senzaţii care apar atunci când ȋnchidem ochii şi vedem linii şi puncte luminoase, sau sindromul morţii subite al bebeluşilor. Muzical, se mai aud două piese ale lui Anderson de pe Homeland („The Lake” şi „Flow”) şi, ȋn final, chiar soţul ei, Lou Reed, cu „Turning Time Around” de pe ultimul său album, Ecstasy.

Arrival, filmul lui Denis Villeneuve din 2016, este un science-fiction pentru bucuria intelectului, nu a simţurilor, şi la fel şi muzica lui Jóhann Jóhansson pe care o puteţi asculta, astăzi de la 15, la Soundtrack Boulevard #45.


Jurnalist şi profesor, autor de articole şi cărţi despre filosofie, media şi cinema. Propune analize şi comentarii în legătură cu diversele configuraţii ale tandemului muzică-imagine şi efectele acestora asupra spectatorului de film.

asemenea

Your email address will not be published. Required fields are marked *