Citești...

Lumea-n bucate. Minuni culinare descoperite prin c...

Lumea-n bucate. Minuni culinare descoperite prin călătorii

Nu sunt vreo gurmandă, dar trebuie să recunosc că una dintre plăcerile unei călătorii o reprezintă și gastronomia locală.

Prin urmare, în fiecare loc unde ajung iau la control piețele să aflu ce fructe exotice din pomi necunoscuți își fac veacul pe acolo. Așa am descoperit că gustul mangoului nu are nicio legătură cu cel din supermarketul nostru, că mangosteen nu este rudă cu mango, custard apple nu e o prăjitură, ci un fruct cu gust de prăjitură, sau că durian are un miros atât de puternic, încât e interzis să-l iei cu tine în autobuz.

La fel și cu restaurantele, le încerc pe toate, de la cele stradale din Asia la bodegile de familie, până la cele mai sofisticate, în funcție de ce îmi permite bugetul în momentul respectiv. Încerc pe cât posibil să ocolesc restaurantele turistice și le încerc pe cele unde poți mânca cot la cot cu localnicii. Inevitabil, am avut parte și de experiențe mai putin plăcute, toxiinfecții alimentare, dar nu despre ele am de gând să povestesc de data asta, ci despre bunătăți. Bunătați care, savurate la ele acasă, îți transformă vacanța într-o experiență culinară de neuitat.

Francesinha com ovo e batatas fritas...

Francesinha din Portugalia

O bombă calorică sub forma unui sandvici enorm, format din două sau trei felii de pâine tip toast, umplut cu diverse cărnuri (șuncă, friptură de vită sau porc, cârnați) peste care este așezată o felie groasă de cașcaval și uneori un ou. Deasupra acestei extravaganțe calorice se toarnă sos brun făcut din suc de roșii și bere. Celor care nu le pasă de siluetă mai adaugă și niște cartofi prăjiți în combinație.

O găsești în orice cartier din Lisabona sau Porto, în mici baruri în care vecinii din cartier vin seară de seară să cânte despre „saudade” (nostalgie). Și chiar dacă nu apreciezi genul acesta de muzică, o francesinha alături de un pahar de „vino verde” într-un bar din Alfama este o experiență ce nu trebuie ratată.

Și dacă tot vorbesc despre Portugalia, nu pot să nu menționez cireașa de pe tort, Pastel de Nata, tradiționala tartă cu cremă de ou, presărată cu zahar pudră și scorțișoară, atât de fragedă și savuroasă încât îți vei aminti de ea tot restul vieții. Cele mai bune le găsești la Casa Pastéis de Belém, din Lisabona.

Thai Curry Soup

Supele din Thailanda

Înghit în sec când îmi aduc aminte de ele. Le-am savurat prin aeroporturi, pe stradă, pe plajă sau prin restaurante. Cumva reușeau să nu dea niciodată greș. Mi-a picat cu tronc Tom Yum Goong, o supă picantă gătită cu lapte de cocos, lemongrass, suc de lămâie, ardei iute, ghimbir și o mulțime de legume. Poate fi servită cu carne de pui, de vită, de porc sau fructe de mare.

Încă de la prima lingură aproape că-mi venea să mă alătur milioanelor de călători care s-au înscris la un curs de gastronomie pentru a afla secretul amestecului de ierburi și arome care dau preparatelor thailandeze savoarea unică.

Tot aici am (re)descoperit plăcerea unui desert simplu – orezul cu lapte. Doar că e alt soi de orez, numit sticky rice, și merge de minune cu mango copt și zemos.

Chakapuli

Chanakhi, Chakapuli și Kinkhali – Georgia

Am întrebat un prieten ce să vizitez prin Georgia și mi-a răspuns într-o răsuflare: toate restaurantele! I-am urmat sfatul și am gustat din tot ce mi-a facut cu ochiul, iar experiența a fost mult peste așteptări.

La prima gustare, bucătăria georgiană pare un fel de mix orginal de bucătărie turcească, grecească (iaurt, vinete, ulei de măsline, rodii și miel, kebab) combinată cu cea din Rusia (aluaturi, sosuri grele și multă carne grasă). Georgienii fac abuz de făină, au multe foietaje și aluaturi, așa că, dacă ești pofticios din fire, riști să revii în țară cu câteva kilograme în plus. Un ingredient des folosit este nuca, pe care o găsești în orice fel de mâncare, în vreme ce condimentul cel mai des folosit este coriandrul.

Dintre minunile culinare testate, recomand Chanakhi și Chakapuli. Avem de a face cu un fel de tocănițe, servite într-un vas de lut în care plutesc bucăți de carne (miel, vită sau pui) fierte împreună în suc de roșii și vin alb, usturoi, nuci și niște mirodenii pe care nu am reușit să le indentific. Singurul reproș ar fi că poate sunt puțin cam uleioase, dar alunecă bine alături de vinurile georgiene, subiect care merită un capitol aparte.

Mi-au plăcut și Kinkhali, niște găluște jucăușe din aluat moale, umplute cu carne tocată picantă, brânză sau ciuperci, care se servesc într-un fel inedit: le prinzi cu două degete și muști dintr-un colț, apoi sorbi zeama din interior și de-abia după aceea mănânci și restul aluatului.

Ceviche, Peru

Cevichele peruan

America Latină vine în întâmpinarea călătorului flămând cu o mulțime de delicii gastronomice. Una dintre ele mi s-a întipărit în memoria papilelor gustative (orice ar însemna asta) și acolo a rămas. Este vorba despre cevichele savurat în Peru. Pe scurt, ceviche este o salată răcoritoare din pește crud murat în zeamă de lămâie și servit cu ghimbir, ceapă și ardei. Merge de minune pe călduri toride. Pentru a balansa aciditatea din gură e indicat să îl servești în compania bananelor prăjite sau a cartofilor dulci fierți în coajă.

okonomiyaki

Pizza japoneză

Prea multe despre mâncarea japoneză nu știam. De fapt, nu știam mai nimic în afară de orez și sushi, de care am abuzat. Spre norocul nostru, al turiștilor, majoritatea restaurantelor au expuse felurile de mâncare, plastificate, în vitrină, așa că dacă nu ai idee ce vrei să comanzi, arăți pur și simplu cu mâna spre felul dorit.

Chiar și așa, nu e floare la ureche. De fiecare dată când comandam ceva știam că mă așteaptă o nouă surpriză. Niciodată nu eram sigură dacă felul de mâncare pe care l-am cumparat e dulce, sărat sau amândouă, ori dacă bucățile care pluteau în zeamă sunt bucăți de carne, fructe de mare, legume sau fructe. Într-o zi am cumpărat o prăjitură cu o glazură albă pe care o mâncam din priviri, iar ceea ce credeam că sunt bucăți de ciocolată erau de fapt boabe de fasole. Japonezii acordă foarte multă atenție modului de prezentare, așa că să nu vă mire dacă veți vedea că uneori își ornează mâncarea în formă de animale sau flori. În restaurant, vei avea parte de un fundal sonor zgomotus, provocat de sorbitul supei și al tăițeilor. În țara politeței exagerate, a sorbi zgomotos este ceva natural.

Prin Osaka am încercat faimoasa Okonomiyaki, un fel de omletă umplută cu de toate sau, cum o numesc unii, o pizza japoneză. Tradus cuvânt cu cuvânt, „Okonomi” înseamnă „gust”, iar yaki „prăjit”. Nu-s rele nici Takoyaki, niște mingiuțe de cocă umplute cu pui de caracatiță, care ți se topesc în gură.

Aztec soup with polenta chips

Supa aztecă din Mexic

Despre gastronomia mexicană pot povesti ore în șir, așa că rezum totul la un cuvânt: excelentă! Probabil că ai gustat deja tortilla, tacos, quesadilla sau burrito, dar, credeți-mă, nu se compară cu cele preparate la ele acasă.

Mi-a atras atenția în special supa aztecă, o supă picantă cu tortilla de porumb, roșii, ardei iuți, usturoi și bucăți de avocado. Se poate servi și cu bucăți din carne de pui.

Alte minunații mexicane: Chiles Renellos (ardei umpluți cu brânză sau carne picantă) și Pollo Pibil (pui copt în frunze de bananier). Majoritatea fripturilor vin acompaniate de sosuri mole, disponibile în diverse variante, precum Negro (cu ciocolată), Rojo (cu chilli roșu) și Verde (cu chilli verde).

Nimic nu se compară cu guacamole servit în Mexic. L-am căutat în numeroase locuri din Europa, dar n-am reușit să regăsesc gustul celui original. La noi dau vina pe avocado-ul din supermarket, niciodată copt cât trebuie. Pentru cei care nu știu despre ce e vorba – guacamole este o pastă/salată răcoritoare din avocado coapte, cu ceapă, roșii, lime, usturoi, coriandru și, opțional, ardei iute. Merge de minune cu niște tortillas din porumb.

Combo Pho

Supa Pho din Vietnam

Când vine vorba despre Vietnam pot face o listă lungă cu ce n-am mâncat, pentru că m-am transformat instant în vegetariană când am văzut câine pe meniu. Boiled or fried, scria negru pe alb. Nefiind interesată de gusturi inedite, am zis nu fripturii de câine, gândacilor și lăcustelor prăjite, viermilor de mătase fierți, șerpilor pe băț sau rachiului de orez conservat într-un recipient în care pluteau scorpioni sau o labă de urs. Nu m-am sfiit însă să mănânc din totul felul de locuri dubioase, precum tarabele stradale, unde mă chinuiam să încap pe scăunele minuscule sau bodegi cu aer mizer, înțesate de localnici care mă priveau curioși.

Am abuzat de Pho, renumita supă de vită cu tăiței care se găsește peste tot. Pho, mândria culinară a vietnamezilor, este o supă cu carne de vită și os cu tot cu măduvă la care se adaugă tot felul de ingrediente, precum sos de pește amestecat cu sos de soia, ghimbir, anason, scortișoară, ardei iute, zeamă de lămâie ș.a.

În rest, bucătăria vietnameză seamănă destul de mult cu cea chineză – orezul și legumele fiind elementele de bază. În multe regiuni, oferta de pește și fructe de mare este foarte bogată. Se simte din plin influența franceză – bagheta franțuzească și câteva feluri de brânză le găsești cam peste tot.

Tagine

Taginele din Maroc

Și Maroc e un paradis culinar, aromele sofisticate ale bucătăriei tradiționale fiind direct responsabile de invazia turistică din ultimii ani. Vedeta regiunii este Tagine, o mâncare gătită ce și-a căpătat numele de la vasul special din lut în care este preparată. Această tocană condimentată conține bucăți fragede din carne de miel, pui, porc sau vită, dar și pește sau carne tocată. Împreună cu cărnurile se fierb diverse ingrediente: legume și fructe precum pere, gutui, mere, caise, stafide, prune, curmale, dar și măsline verzi, nuci, ciuperci sau lămâi proaspete. Uneori este servită cu miere, în vreme ce explozia de arome este accentuată de condimente precum șofran, dafin, piper, turmeric, scorțisoară, ghimbir, chimion sau paprika. În sfera garniturilor este recomandat cous cous.

Completo

Hot dogul chilian

Dacă pleci urechea la peruani, tot ce e bun prin Chile e furat de pe la vecini. Din Chile n-am rămas cu cine știe ce amintiri culinare, dar am redescoperit hot dogul, servit cu „de toateˮ. Se numește Completo și are garnitura formată din avocado, guacamole, cartofi, salată și câteva sosuri la alegere.

În mare, bucătăria chiliană combină gastronomia spaniolă cu cea a indigenilor Mapuche, porumbul fiind un ingredient de bază. Vestea bună e că găsești fripturi mari și suculente la orice restaurant. Peste ele se presară merken, un condiment făcut din chili afumat și coriandru, care merge cam la orice fel de mâncare. Pentru o experiență completă adaugă și un pahar de Pisco Sour, un cocktail din rachiu local, zeamă de lămâie și albuș de ou.

ropa vieja

Ropa vieja – Cuba

Bucătăria creolă e destul de sărăcăcioasă, făcută în general să-ți umple burta și mai puțin să-ți bucure simțurile. Mâncarea cubaneza e simplă, dar gustoasă. Felurile principale se învârt în jurul cărnii de pui sau porc, acompaniate de orez și fasole neagră, numite Moros y Cristianos. Dintre legumele folosite se numără platanele, yuca sau cartoful dulce.

Încrederea care îți este redată în bucătăria creolă este Ropa vieja (tradus „rochie veche”), un fel de tocăniță delicioasă din fâșii din carne de vită cu sos de roșii, ardei iute, usturoi, ceapă caramelizată, uneori măsline și un păhărel cu vin, care merge uneori „ca unsˮ.

Fotografie principală: restaurante de stradă în Thailanda, de Oana Iancu.


Part-time călătoare, part-time turistă & full time iubitoare de filme dubioase. Povești din cele aproape 50 de țări vizitate, adică nici 50% din ce și-ar dori să vadă, se află pe Triptil.ro, iar partea întunecată se reflectă pe Horrorum.ro.

asemenea

Your email address will not be published. Required fields are marked *