Citești...

Loving Vincent – filmul despre care vorbim c...

Loving Vincent – filmul despre care vorbim cu un insider. Interviu cu Cătălina Codreanu

Acum mai bine de un an se viralizase în anumite medii artistice trailerul unui film care-ți tăia răsuflarea: Loving Vincent. Filmulețul promoțional nu a reușit doar să-i facă extrem de nerăbdători pe cinefili sau pe iubitorii de artă, ci avea să schimbe și viața profesională a Cătălinei Codreanu.

În trailer toate picturile iconice ale lui Van Goch se animau, căpătau viață și se transformau într-un film. Totul era de o acuratețe spectaculoasă, un colorit care venea direct din paleta celebrului pictor. O explozie vizuală și asta mai ales pentru că tehnica de animație era inedită. Se vedea de la distanță că nu era vorba de animație computerizată. Ca să poată fi obținută personalitatea coloristică și vibrația tușei pictorului, fiecare cadru din film a fost pictat. O muncă titanică, 65000 de tablouri, 6 ani de muncă. Toamna aceasta filmul s-a lansat internațional iar critica este unanimă: dincolo de fascinația vizuală filmul este un film eveniment.

 

Cum ai ajuns să fii implicată în acest proiect?

Văzusem trailerul pe facebook, ajunsese viral prin aprilie 2016, le-am scris foarte entuziasmată de proiect și i-am întrebat dacă mai au nevoie de o mână de lucru în plus. Au răspuns afirmativ, și iată-mă pornind spre Gdansk.

Care a fost traseul tău profesional?

Am studiat pictura la Universitatea Natională de Arte București și la Accademia di Belle Arti di Roma, cu o bursă Erasmus în 2013-2014, context în care a luat naștere activitatea mea din prezent. M-am întors în București cu două inimi bătând înăuntrul meu și cu o temă care mi-a devenit laitmotiv: maternitatea. Parcursul meu a debutat cu o serie de schițe despre viitorii mei copii, pe care i-am reprezentat prin forme ovoide încă dinainte ca aceștia să existe. A continuat cu proiectul realizat în Roma, “Future Children”, în care am plasat aceste forme ovoide în diverse situații cotidiene. La scurt timp am început să lucrez pentru lucrarea de diplomă, “Mater”, unde am abstractizat prin supradimensionare și reîncadrare scene de alăptare, care pentru mine reprezintă un cordon ombilical în planul emoțiilor. Au urmat apoi alte serii de lucrări de aceeași inspirație, dar “Ludo”, proiect care a fost expus la Kube Musette prin Seabam Gallery în iunie 2017, e seria care m-a captivat și pe care nu o voi abandona prea curând. Nu reprezintă numai o incursiune în lumea fiului meu, ci și în propria mea copilărie. Importanța majoră pe care o are fiul meu devine un instrument cu care mă găsesc pe mine în viața mea. Îmi doresc ca aceste lucrări să aibă același impact și asupra privitorului, și să se lase transportat către acel spațiu atemporal al memoriilor care provoacă imaginația și trezește copilul interior.

În afara proiectelor personale, expozițiilor, publicațiilor, am avut de-a lungul timpului, printre altele, o colaborare cu Schauspielhaus Salzburg, faimosul teatru din Salzburg, o experientă nouă și tonică. La fel de interesantă dar mult mai importantă pentru mine a fost experiența Loving Vincent. Sunt onorată că am fost aleasă dintre 5000 de pictori din întreaga lume să pictez și să animez un film cum nu s-a mai făcut vreodată.

Cum a început acest proiect, de unde a venit ideea, cine l-a gândit, ce s-a întâmplat înainte de implicarea ta în film?

Ideea aparține regizorului filmului, Dorota Kobiela, un om care îl adoră pe Van Gogh ți a vrut să îi aducă acest omagiu. Producătorul Hugh Welchman, care a câștigat un Oscar în trecut tot cu un film de animație, i s-a alăturat imediat și așa a început Loving Vincent. E o muncă impresionantă în spatele primului film de lung metraj în întregime pictat de mână.

Acțiunea s-a filmat în Londra, apoi prin rotoscoping, filmul s-a tradus în imagini care ulterior au fost pictate individual în tehnica lui Van Gogh, frame by frame. În total, 65.000 de picturi în ulei la finalul celor 6 ani de muncă tradusă prin: un an de adaptarea picturilor lui Van Gogh la tehnica cinematografică. Luni de storyboarding, luni de filmarea acțiunii live, apoi adaptarea video la imagine statică prin tehnici digitale, și abia apoi au intrat pictorii în scenă și au animat la propriu filmul pictând în tehnica lui Van Gogh.

Eu am ajuns în producție în ultimele luni, deci pe ultima sută de metri. Practic, aproape totul s-a petrecut înainte ca eu să ajung în studiourile din Gdansk.

Cum vedeai lucrările lui Van Gogh înainte de a lucra la acest proiect, ce s-a schimbat după?

Am avut întotdeauna o afinitate pentru Van Gogh, atât pentru opera cât și pentru viața lui, pentru misterul care-l învăluie ca și personaj. Filmul îmi place cu atât mai mult cu cât scenariul îl apropie pe Van Gogh de public. Nu poți să nu te împrietenești cu Vincent până la final.

Cât de complicat a fost să lucrezi la un proiect de această amploare?

E vorba de o muncă titanică care s-a întins pe durata a 6 ani de producție. Eu am ajuns in studioul din Gdansk practic pe ultima sută de metri, am lucrat doar câteva luni, timp în care am animat 200 de frame-uri, practic 8 secunde de film. Nu a fost ușor, dar pasiunea și motivația au fost mai mari decât greul condițiilor de lucru. Am petrecut multe ore pe zi, uneori și 10-12 ore pictând din aceeași poziție, spatele nostru nu s-a bucurat prea tare. Dar a fost cea mai frumoasă experiență profesională a mea de până acum și nimic nu se compară cu participarea la un proiect ca Loving Vincent. Să vă povestesc puțin ce-a însemnat.

Din toate etapele contribuției mele pentru “Loving Vincent”, training-ul a fost cea mai de preț. A fost etapa de mijloc, cea dintre testare și producție, în care am învățat multe lucruri noi, fără să am emoțiile începutului în animație sau stresul producției.

Lucrul propriu-zis a fost cu atât mai captivant cu cât scena care mi-a revenit a fost, cromatic, aproape de sufletul meu: mult albastru, culoarea mea preferată, în zeci de nuanțe (cerul) și culori pastel (portretul lui Marguerite Gachet, interpretată de actrița Saoirse Ronan). Am pictat același portret de o sută de ori și cu cât înaintam în scenă, cu atât ieșea mai bine fiindcă învățam din greșeli, ceea ce mă motiva puternic. Din acest motiv, Loving Vincent a fost cea mai bună lecție de portret pe care am primit-o până în prezent.

Cât de greu a fost să redai culorile din picturile lui? Ce înseamnă tehnica Van Gogh? Dar celebra tușă Van Gogh?

Este halucinant să vezi viața în stilul lui Van Gogh. El lua pensula și aplica tușele ritmic, până i se termina vopseaua. Apoi se ducea iar la paletă și repeta acest “dans” al culorii pe pânză. Se vede foarte clar, dacă te uiți cu atenție la picturile lui, poți desluși mișcarea pensulei de la cea mai încărcată (prima) la cea unde i s-a terminat vopseaua (ultima).

Este totuși de menționat că noi nu am pictat într-un stil 100% autentic, ci l-am adaptat la animație. În animație nu există posibilitatea să pictezi a la prima, ci, pentru o bună fluiditate a frame-urilor, trebuie să menții aceeași culoare în același loc până la terminarea scenei, chiar dacă asta înseamnă sute de picturi. Astfel că noi petreceam uneori chiar și două zile pentru a ne pregăti culorile de la bun început în cantități imense, de volumul unei cești de cafea, să ne ajungă pe toată durata scenei. Acolo unde Van Gogh obținea trei-patru nuanțe doar printr-o tușă, noi ne pregăteam cinci grămăjoare de culori diferite, care trebuiau să rămână constante pe parcursul zecilor sau sutelor de frame-uri. Eu am lucrat cu două palete fiindcă nu mi-a încăput vopseaua doar pe una. Nu pot spune că a fost greu, dar e un proces lent care necesită printre altele și multă atenție.

Cât despre animația propriu-zisă, a fost o experiență fascinantă și ea, Loving Vincent a fost primul meu contact cu acest domeniu. Privești pictura dintr-o altă perspectivă atunci când faci animație. Detaliile care într-o pictură stau ascunse și așteaptă să fie descoperite, acum se mișcă atât de repede încât își pierd total importanța. Ce contează este trecerea ușoară de la frame la frame, și desigur, detaliile cheie trebuie menținute pe tot parcursul scenei. A fost o lecție extrem de interesantă.

Se tot vorbește de greutatea de a falsifica un Van Gogh datorită tușei sale specifice ca o amprentă digitală? După experiența acestui film, crezi că ai reuși un fals bun?

Într-adevăr, Van Gogh are o tușă specifică, unică. El picta cu sufletul, fără a gândi prea mult. De aceea picta și atât de repede, printre altele. Noi, pictorii din Loving Vincent, am adaptat stilul lui la animație, nu am lucrat “freestyle”. Adică am avut mereu grijă ce tușă/ce culoare punem în ce punct al pânzei. Din start, noi nu am încercat să reproducem un Van Gogh, ci să adaptăm pictura lui la imaginea video pentru a picta de sute de ori același lucru fără a se sesiza diferențe. Tehnică foarte diferită, care totuși arată identic per ansamblu. Cred că nimeni nu poate falsifica un Van Gogh. Iar dacă noi, din echipa Loving Vincent, am reuși asta, în mod cert nu am recunoaște.

 

Ce s-a întâmplat/se va întâmpla cu pânzele pictate?

Picturile vor fi expuse în cadrul expozițiilor itinerante Loving Vincent. În prezent, peste 70 de lucrări sunt expuse în Het Noordbrabants, în Olanda, într-o expoziție ce va fi deschisă până la sfârșitul lui ianuarie. Lucrările pot fi achiziționate de fani pe website-ul filmului www.lovingvincent.com.

Îl iubești pe Vincent?

Everybody is Loving Vincent.

Mergeți la cinema să vedeți filmul distribuit oficial în Romania de Follow Art, vă veți îndrăgosti și voi.

 

Despre alte lucrări ale Cătălinei Codreanu aici.


Vorbeşte, de-a valma, despre internet, film, literatură, arte plastice, poezie, sport, inspiraţie, massmedia, istorie, locuri comune, tendinţe culturale, creativitate şi multe altele. Singurul fir roşu de care încearcă să se ţină, atât cât poate, este cultura şi se străduie să nu enerveze oamenii, ci doar minţile leneşe.

asemenea

Your email address will not be published. Required fields are marked *