Citești...

Le Redoutable: Deloc „formidableˮ

Le Redoutable: Deloc „formidableˮ

Le Redoutable, biopicul despre Jean-Luc Godard are umor și amor, pretenții și ambiții, dar nu se ridică la înălțimea necesară unui film despre unul dintre cei mai mari regizori ai secolului 20.

Filmul ecranizează un roman autobiografic scris de Anne Wiazemsky și are un deadline cât se poate de clar: cei doi ani de mariaj (nici nefericit, dar nici chiar fericit) dintre Jean-Luc Godard și Anne. Mai exact, perioada 1967-1970, în care JLG lansează La Chinoise și declară Fin du cinema pe finalul Weekend-ului. Ani în care Paris is Burning (mai 1968) și Cannes-ul este prins în corzile evenimentelor de stradă (ediția din 1968 este oprită pe 19 mai). Ani în care Godard se definește ca maoist și anti-zionist. Momentul în care repudiază tot cinemaul narativ drept îmburghezit, îmbâcsit și anti-revoluționar. Perioadă ofertantă, cu dileme morale, artistice și emoționale din care Michel Hazanavicius extrage un filmuleț simpatic de amor și nimic mai mult. E puțin? Pentru un film despre JLG este jenant de puțin. Dar și pentru orice film despre cinema și ideologie ar fi fost prea puțin.

Să revenim la ce avem pe meniu: povestea de amor dintre junele JLG (Louis Garrel cu păr în minus și ochelari în plus) și juna Anne (Stacy Martin, cam la fel de agreabilă la privit ca în Nymphomaniac și cam la fel de dezbrăcată). Jucată din regie și scenariu mai aproape de vodevil decât ar fi de așteptat, relația lui JLG cu Anne este cumplit de ușor de definit. Ea, prostuța de ea, îl adoră, el este intelectual din ăla de nu știe pe ce lume trăiește și își tot sparge ochelarii. Definitoriu pentru IQ-ul și know-how-ul lui Hazanavicius este gag-ul repetat cu spartul ochelarilor. Godard își tot strică ochelarii în același ritm în care Obelix snackuiește câte un porc mistreț. Hi-hi și ha-ha, dar Redutabilul lasă impresia ușor iritantă a unei pastișe camuflată în comedie, dar servită cu pretenții de mare artă și zero stil.

Prins în locul comun al actorului frumușel care primește un rol de bărbat urât și se chinuie cu disperare să fie memorabil și pentru altceva decât carismă, Garrel ridică nițel nivelul filmului. Pentru personajul lui Anne nu există însă scăpare: căsătorită la 19 ani cu JLG (care avea pe atunci 37 de primăveri și încă un mariaj pe răboj), nepoata unui premiant Nobel nu are cum fi salvată, deși Martin se joacă senzual cu fiecare secvență în care apare. Pe regizorul din film începe treptat să-l intereseze din ce în ce mai puțin de a doua soție, pe regizorul filmului personajul Anne nu l-a interesat vreodată prea mult.

Hazanavicius este un copiator de mare performanță: pentru The Artist calchia niște glamour de cinema mut și-a împușcat un mare Oscar, cele două parodii OSS 117 copiază tot ce însemna film cu spioni prin deceniile 6 și 7, The Search, filmul despre război în Europa, este o melodramă cu pretenții tragice formatată și răs-făcută. Pentru Redoutable face eforturi și izbutește o fotocopie deloc omagială, dar și deloc vie, despre stilul de-a face Cinema (nu filme) al lui JLG.

Printre cadre și culori „de împrumut” cu secvențe care sunt „reluate de la sursă” și mai ales cu o pasiune deloc scuzabilă de-a (pardon de expresie) scuipa coji de semințe în protagoniști, deceniul 6 și ideile de atunci despre cinema și comunism, artă și corupție, fenomenal de premiatul Hazanavicius se dovește, moralmente vorbind, o piticanie hăhăită și, regizoral vorbind, un fotocopiator color de mare performanță. Nu-i deloc suficient pentru un film de artă, nu-i deloc bine nici pentru un film cu potențial de public și este fix ca un ipotetic film de comedie scris și regizat de Sergiu Nicolaescu despre viața și filmele lui Liviu Ciulei.


Critic de film. Cinefil de profesie, comunicator audio-video cu patalama UNATC. Da, este „ăla cu licența în horror”.

asemenea

Your email address will not be published. Required fields are marked *