Citești...

Frumusețea coboară din „Un tramvai numit dorințăˮ...

Frumusețea coboară din „Un tramvai numit dorințăˮ

Imediat după ce a fost scrisă, Un tramvai numit dorință a lui Tennessee Williams (care deja se făcuse cunoscut cu Menajeria de sticlă) a intrat pe scenă în regia lui Elia Kazan și a ținut capul de afiș al spectacolelor de pe Broadway mai bine de un an fără întrerupere.

Au urmat atât de multe adaptări pentru film, teatru, operă și balet încât aproape că nu are rost să fie enumerate într-un spațiu atât de strâmt. Prima (și cea mai celebră) adaptare pentru cinema e semnată de același Elia Kazan și recuperează doi dintre actorii de pe scenă – Marlon Brandon și Kim Hunter, la care se adaugă Vivien Leigh în rolul lui Blanche DuBois.

Și dacă mulți nu-și amintesc cum striga Marlon Brandon după soția lui sub geamul lui Eunice, în mod sigur o mai țin minte pe Elaine din Seinfeld care urla Stelaaaa… după o supradoză de painkillers.

Tulburarea histrionică + Tulburarea narcisică = Tulburare polimorfă de personalitate

Dar nu despre Stella e vorba aici, ci despre sora ei mai mare, Blanche care vine în New Orleans cu un geamantan de haine, bijuterii false și un teanc de acte de ipotecă, după ce și-a pierdut proprietatea de la Belle-Reve, Mississippi. Mai exact după ce și-a pierdut visul.

Piesa lui Williams e încărcată de simboluri. Blanche călătorește cu tramvaiul numit Dorință (linie care a circulat în perioada 1920 – 1948 în New Orleans), îl schimbă cu altul, în direcția Cimitire, merge încă șase stații și coboară în Câmpiile Elizee, un cartier în care locuiește Stella, de la marginea orașului. Acolo se sfârșesc visele și încep liniile de triaj. E o suburbie pestriță cu nativi și imigranți de toate felurile, conviețuind într-o atmosferă pitorească, pe ritmul blues-urilor din Sud.

Blanche e la rândul ei un simbol al Sudului, dar al Sudului înțepenit în timp, al ultimelor bastioane care, deși au pierdut războiul, se încăpățânează să rămână în bobița lor de chilimbar. E vorba de vechile maniere, de baluri, de fast franțuzesc și de nostalgia dureroasă a vremurilor apuse – o temă 100% sudistă prezentă și la Faulkner, și la Capote, și Walker Percy (în forme atenuate) și la alți autori ai locului.

La fel ca și lui Mauriac, lui Tennessee Williams i-a ieșit un personaj ”în carne și oase”, autentic și viu, greu de descifrat psihologic, deseori incongruent, tocmai pentru că nu l-a creat în laborator, ci pentru că a luat drept model și a urmărit cu atenție o femeie pe care o cunoștea prea bine (trivia spune că ar fi vorba de Rose Williams,  sora lui ajunsă într-un spital de psihiatrie).

Într-un parenthetical, Tennessee Williams o prezintă ca pe o persoană neurastenică, epuizată în voce și purtare. Foarte posibil ca pe vremea aceea să fi primit o astfel de etichetă într-o clinică americană. Astăzi neurastenia nu se mai găsește decât în manualele europene și în ICD 10, având într-adevăr ca semn cardinal fatigabilitatea mentală și/sau cea fizică la eforturi mici, cu acuze somatoforme, pentru care există o cauză strict psihologică (psihastenie) sau un substrat organic (neurastenie).

În acel moment însă APA nu pusese la punct criteriile de diagnostic pentru tulburările de personalitate. Au fost nenumărate discuții despre cât de valabile și de posibile sunt aceste descrieri succinte, la liniuță, iar ICD-ul și școlile europene de psihiatrie nu țin cont cu adevărat de ele. E foarte greu să găsești în practică un tablou complet și ca să pui un astfel de diagnostic e nevoie de ani de observație de clinică, de teste psihologice și informații din viața de zi cu zi a celui în cauză. Cum spunea și Konrad Lorentz – fluturele standard nu se găsește decât într-un atlas, niciodată în natură. Totuși, cu creionul în mână, pe litera legii, Blanche îndeplinește suficiente criterii, și de la tulburarea narcisică, și de la cea histrionică. În situații de acest gen, psihiatrii se mulțumesc să spună că ar fi o tulburare de personalitate polimorfă.

Fotografie din ecranizarea cu Marlon Brando și Vivien Leigh, în regia lui Elia Kazan.


Scriitor, scenarist și uneori psihiatru. Pentru că nu are cabinet particular acordă consultații gratuite personajelor literare. Anamneză și orientare diagnostică, recitește căutând firul psihologic al personajelor și elementele autobiografice care le scapă autorilor. Ședinte de cuplu pentru relațiile disfuncționale.

asemenea

Your email address will not be published. Required fields are marked *