Citești...

(Filme #readuselaviață) Halloween: O frică estetic...

(Filme #readuselaviață) Halloween: O frică estetică

Pe 16 ianuarie, regizorul, scenaristul, muzicianul, producătorul și editorul John Carpenter a împlinit 70 de ani.

Asta e cel puțin remarcabil, pentru că el pare să existe dintotdeauna în epicentrul cinemaului horror. Relația lui cu filmul horror a început pe la mijlocul anilor ’70 – altminteri, o relație apărută din întîmplare. Carpenter intrase in lumea cinemaului să realizeze westernuri. Din fericire, n-a fost să fie. În mod oarecum ironic, multe dintre filmele lui au devenit apreciate cu adevărat în America ceva mai tîrziu, așa cum avea cîndva să remarce amuza(n)t în debutul anilor ’80: „În Franța sînt un auteur, în Germania sînt un regizor, în Anglia sînt un regizor de filme horror – în SUA sînt încă un vagabond.”

Știm cu toții că lucrurile s-au schimbat radical de-atunci și pînă astăzi. John Carpenter a devenit, a rămas și va rămîne mereu unul dintre cele mai importante nume – dacă nu chiar cel mai important – din istoria filmului de gen. Povestea lui și relația trainică pe care o va avea în mod special cu cinemaul horror a început să se dezvolte cu Halloween, în 1978 – un film atît de puternic și influent, încît ecoul lui se mai aude chiar și după 40 de ani.

Intriga din Halloween e una destul de simplă: Michael Myers, un psihopat mascat, înjunghie și strangulează adolescenți care se iubesc, pînă cînd o întîlnește pe Laurie (Jamie Lee Curtis), singura care e în stare să i se opună. Din acest punct încolo, Laurie va deveni final girl. Filmul a fost adesea comparat cu opera lui Hitchcock. De la voyeurismul stilistic pînă la aluzii directe sau indirecte ce vizează numele personajelor (Sam Loomis, după Psycho, și Tom Doyle, după Rear Window – incluzînd distribuirea lui Jamie Lee Curtis, fiica lui Janet Leigh, interpreta din Psycho), Halloween pare să-l cinstească și acum pe maestrul suspansului. Însă lucrurile nu stau tocmai așa.

Carpenter e primul care demontează noțiunea de cămin protector și zguduie din temelii ideea de siguranță din centrul periferiilor – și asta dintr-o perspectivă regizorală extrem de apăsătoare. El se eschivează gore-ului din Texas Chain Saw Massacre și face apel către o altă manieră de a-și teroriza vizual spectatorul. De multe ori, Michael Myers e imaginat doar ca o siluetă în noapte, care apare și dispare cu rapiditate – abia dacă poate fi zărit uneori cu coada ochiului de personaje, în adîncimea cadrelor sufocant de lungi. Starea de neliniște propagată de Halloween vine și din accesele de subiectivitate regizorală; cineva, fie că e victimă sau nu, privește mai tot timpul spre ceea ce sîntem siguri, la un moment dat, că va reprezenta o amenințare letală. Astfel, pe lîngă faptul că constituie o piatră de hotar ce va avea să schimba norme și percepții vizavi de imortalitatea răului, filmul-etalon al lui Carpenter construiește o frică estetică încă neegalată. E încă relevant, înfricoșător, și ramîne unul dintre cele mai mari filme horror ale lumii.


Critic de film și un iremediabil cat lover. A scris pentru Moftul Român, Liternet.ro, Film Sense, Observator Cultural, Revista Cultura și altele. A fost selecționer al programului lunar „Sâmbăta Groazei” din cadrul programului Cinematecii Române. În prezent, scrie la Horrorum.ro și Cinemap.ro. De asemenea, e „doctor” în Horror.

asemenea

Your email address will not be published. Required fields are marked *