Citești...

(Filme #readuselaviață) Exeter: Incoerent, distrac...

(Filme #readuselaviață) Exeter: Incoerent, distractiv, stupefiant

De obicei, tindem să detestăm visceral filme din care nu înțelegem o iotă.

Ne place o narațiune simplă, care să nu ne scoată din zona de confort obișnuită, din siguranța conferită de o poveste clară (liniară, atunci cînd este cazul), care să nu ne dea mari bătai de cap, chiar dacă nivelul estetic al acelui film e greu de acceptat și el. Receptarea asta derapează serios mai ales cînd aveam de-a face cu un film care, pe lîngă faptul că are o poveste talmeș-balmeș oricum, mai are și un ritm de desfășurare absolut năucitor. E atît de rapid încît, la final, ceața totală în care ne-a lăsat nu poate fi decît general acceptată. Nu-l înțelegem (uneori nu din vina noastră), îl urîm și basta. Însă nu trebuie musai să înțelegi un film să-ți placă. O poveste desfășurată într-un ritm foarte accelerat, încîlcită și incoerentă poate să pălească uneori în fața plăcerii pure de a urmări un film de o asemenea structură. În sprijinul acestui efect pe care îl are cîteodată un film asupra noastră, am ales un horror obscur, relativ recent: Exeter (2015).

Despre ce este vorba, de fapt, în acest film? Greu de spus. Înțelegem doar că avem de-a face cu o gașcă de tineri prost inspirați atunci cînd decid s-o pună de-o petrecere într-un vechi spital psihiatric. Scenariul o ia complet razna în momentul cînd face un scurt popas în zona horrorului cu posedări demonice. Din acel punct, haosul narativ e pe cale să se dezlănțuie. Se moare masiv, dar spectaculos, din motive care nu ne sînt foarte clare, iar logica după care funcționează personajele în luarea unor decizii proaste de tot felul e rezultatul tocmai acestor decizii, nu a cauzei lor. Altfel spus, pentru cine încearcă să găsească în acest film vreo logică în acţiunile întreprinse de nişte tineri bezmetici şi vag beți, ar face bine s-o caute în altă parte.

Primul film al regizorului de origine germană Marcus Nispel, scris la trei mîini, care nu e remake sau readaptare (într-un trecut destul de recent, Nispel a fost responsabil de modestele filme horror Frankenstein, în 2004, și Friday the 13th, în 2009), abundă în referinţe, umor şi clişee asumate – totul într-un ritm frenetic, ce distrage şi debusolează intenţionat spectatorul dinspre atenţia îndreptată către poveste spre distracţia propagată de incoerenţă. Tropii horror sînt ironizați, ridiculizați chiar, luați peste picior, în interiorul unei găști de adolescenţi care se împuţinează brusc (şi fără nici o explicaţie clară). Exeter e o situaţie de criză ilară, care mixează rapid și haotic acțiuni, tăvălite într-o mare învălmăşeală scenaristică, dar care e cool şi distractiv de privit, mai ales că bloodbath-ul final face toţi banii. E un exemplu perfect al filmului de gen în care cadrele foarte scurte, al căror efect este de-a dreptul stupefiant, trimit definitiv la culcare o ipotetică poveste pe care pare să se fi clădit. Nu se înțelege mai nimic din el, dar tocmai asta îl face un deliciu absolut.


Critic de film și un iremediabil cat lover. A scris pentru Moftul Român, Liternet.ro, Film Sense, Observator Cultural, Revista Cultura și altele. A fost selecționer al programului lunar „Sâmbăta Groazei” din cadrul programului Cinematecii Române. În prezent, scrie la Horrorum.ro și Cinemap.ro. De asemenea, e „doctor” în Horror.

asemenea

Your email address will not be published. Required fields are marked *