Citești...

Divan Film Festival văzut de 5 mari cinefili cunos...

Divan Film Festival văzut de 5 mari cinefili cunoscuți în cercuri mici

Se întâmplă în curând: Divan Film Festival, unicul eveniment dedicat filmului și artei culinare balcanice, între 18 și 26 august, la Craiova și în Port Cultural Cetate. Anul acesta ajungem și noi. Așa că ne-am făcut temele și am întrebat cinci prieteni care merg acolo de câțiva ani pentru ce merită deranjul.

Anca Macoviciuc
Producător și realizator matinal la Tanănana

La Divan vin filme felurite și țin loc de road trip. Conduci până acolo și de fapt te plimbi prin Balcanii cu tonuri și toane. Asta-mi place la festivalul ăsta la care am revenit de câteva ori fix pentru călători alături de prieteni într-o sală de cinema pe mal de Dunăre sau în valea dintre conac și pădurice. Are locul ăsta magia unei poțiuni puse într-un mare ceaun în care te uiți și vezi lumea, după care te relaxezi sau povestești câte-n lună și-n stele la masa unde vin, pe rând, să dea gust vorbelor toate bunătățile din ceaunele care nu joacă decât în filmul bucătăriei lui Dinescu. Cu oameni noi și cântece vechi te prinde uneori dimineața, ca-n taberele copilăriei.

Și când îți miroase dimineața a dulceață și pâine de casă și te uiți la o liotă de copii care văd (unii pentru prima dată) pe ecran mare alte desene animate sau filme pentru vârsta lor decât ce-aud că se consumă pe la mall (unde ajung mai mult cu gândul), parcă-ți crește inima de bucuria pe care-o întrezărești în viitorul în care-ar putea fi cândva în locul tău, bucurându-se de experiența de degustare a Divanului.

Cătinel, cum ar trebui savurat fiecare moment, potrivit specialiștilor, așa te obligă aici curgerea timpului să trăiești. Și tot așa ajungi, fără să-ți propui, și la plaja înstufată de umbreluțe îndeajuns de răsfirate incât să nu vezi exact ce pierde sau câștigă fiecare în propriul joc: selfie pe carpetă, dans bulgăresc sau… în cazul meu, spânzurătoare.

Cristi Mărculescu
Critic de film

Pentru că festival de film și din seria proiecte artistice cu specific de-al nostru, balcanic. Sună promițător? Ar trebui. Pentru că ofertă de film balcanic. Mult prea apropiat în cuget și simțiri de spiritul nostru, dar foarte rar prezent pe marile ecrane filmul acesta balcanic. Ocazional vernisat prin festivaluri, din an în Paște distribuit prin cinematografe. Cinematografii nu la fel de festivaliere, dar mult mai abile când vine vorba despre filme destinate unui public larg. Cu drame și plejcovițe, comedii și tzatzikiuri, smardoieli amoroase și tumefieri emoționale. Ex-iugoslavii și grecii, turcii și bulgarii, machidonii și toți vecinii de care ne leagă culturalicește secole, ba chiar milenii de haos, sunt aduși la moșia lui Dinescu.

N-o să zic nimic despre simpozioane și excursii extra-curriculare peste Dunăre, dar despre plaja la fluviu cu muzici teleportate din cremele cremelor ’90iste, „pisicăialaˮ de prin Portul Cultural, plăcinta macedonească pe bază de miel, panoplia de pălinci aromate, apusurile spectaculoase și îndemnurile mieroase spre divănit și chiolhăneală culturală pot formula umil „cine-a fost acolo știe și de-asta revine”.

Adrian Teleşpan
Scriitor

Pentru mine, Divan este un festival complet. Şi nu spun asta doar pentru că sunt implicat în acest proiect, ci pentru că eu, fiind o fire căreia îi place relaxarea, găsesc aici toate ingredientele pentru a mă simţi bine. În primul rând sunt filmele, iar mie îmi plac filmele. Uneori îmi dau filme şi singur. Ca toţi oamenii. Filmele de la Divan, fiind de provenienţă balcanică, au, majoritatea, doza aia de dramatism pe care noi, balcanicii, o putem înţelege lejer cu o notă de umor. Iar asta ne face să râdem, iar să râzi e foarte bine.

În al doilea rând, e mâncarea. Ca oricărui om de provenienţă mediocră, şi mie îmi place să mănânc bine. Mâncarea de la Divan e în top doi, să spunem, al celor mai bune preparate româneşti din lume. N-are rost să vă dau detalii. Ca şi în cazul filmelor de la Divan, ar fi mai bine ca oamenii să vină să vadă cu gura lor. În al treilea rând, e locul. Portul Cetate arată ca burghezia la ţară. Bun gust, bun simţ şi aer de calitate. În al patrulea rând, sunt oamenii. Cei din echipa festivalului şi personalul de la Cetate devin, pe perioada festivalului, un fel de comunitate care funcţionează armonios. Anul trecut am fost pentru prima dată la Divan, iar momentul meu preferat a fost când am coborât din maşină în faţa conacului. Atunci am ştiut că o să mă simt bine o săptămână întreagă. N-a fost aşa. M-am simţit excelent.

Adi Bulboacă
Fotograf

În prima seară în care am ajuns în Portul de la Cetate m-am și legat de locul ăsta. Spun asta pentru că, întârziind câteva ore, locul meu din casa de pe pământ fusese deja adjudecat de către alt om, iar eu nu am mai găsit liber nimic altceva în afară de căsuța de pe pontonul care plutește pe Dunăre, ponton care e legat de țărm cu niște cabluri serioase din metal. De ce spun că am fost legat de locul ăsta? Pentru că m-am întors în fiecare vară și nici nu mai știu dacă au trecut patru sau cinci ani de atunci, am renunțat să mai număr, pentru că sper că tradiția asta de a reveni la Divan e deja înfiptă bine pe fundul Dunării. Am și tabieturi. Îmi aduc hamacul, în timpul festivalului mă trezesc devreme să prind micul dejun, văd măcar un film în timpul zilei, iar în timpul proiecțiilor de seară, cele în aer liber, fotografiez stelele. Nici eu nu știam că pot fi atât de romantic.

Cuvintele astea de mai sus sunt destul de goale sau cel puțin aproape generale dacă nu vii să vezi la ce mă refer. Pentru cei care se încăpățânează totuși să nu vină la Divan, o să continui să fotografiez toate lucrurile astea până când se vor mișca spre festival.

Theodor Șoptelea
Actor

La Divan am ajuns alături de trupa de teatru din care fac parte, Drama Club Botoșani, prin parteneriatul cu Ideo Ideis. Venind parcă de pe alt continent (peste 700 de kilometri) am simțit drumul ăla cum n-am simțit altul. Dar la cât de bine a fost excursia aia, distanța nici n-a mai contat. În prima zi ne-am oprit în Craiova, pentru a juca spectacolul de la Ideo Ideis, Harap-Alb?!, în cadrul Divan Film Festival. Apoi am ajuns și în Port Cultural Cetate, unde ni s-a părut că este un alt tărâm, o combinație între Moonrise Kingdom (cu Monica Felea, coordonatoarea festivalului, în locul lui Edward Norton) și orice film de-ale lui Wes Anderson. Cred că acolo am învățat cu adevărat definiția cuvântului pașnic. Pot să înșirui aici 100 de cuvinte ca pașnic, liniștit, senin, tihnit, dar n-o să pot descrie niciodată experiența simțită acolo.

Divan a reușit și sunt sigur că va reuși de fiecare dată să creeze în perimetrul ăla un mic alt univers, în care, inevitabil și neintenționat, îți sunt schimbate percepții și moduri de viziune. Poate-i o bucățică de Rai balcanic, unde s-ar odihni Kusturica, sau ceva. Apus și plimbări pe Dunăre, lăutari în fundal, mirosul mâncării, pământul rece sub picioare și proiecții de filme, toate într-un spațiu care mie mi-a rămas adânc întipărit în suflet.

Fotografii de Adi Bulboacă


Cultură expansiversatilă.

asemenea

Your email address will not be published. Required fields are marked *