Creative Reading

Multă lume crede că pentru a scrie literatură îţi trebuie doar talent şi/sau inspiraţie. În general, acei oameni nu cunosc prea bine nici măcar gramatica, dar oricum trăim într-o epocă în care diacriticele şi virgulele sînt aproape de extincţie. Glorificarea talentului şi mitizarea inspiraţiei par să sugereze că nu devii scriitor, ci te naşti scriitor; că scrisul nu este şi meşteşug, ca oricare altă artă, care are nevoie de practică şi exerciţiu. De aici pînă la a crede că un manual de creative writing fie te-ar învăţa doar scheme, tipare şi reguli universal valabile, fie te-ar face scriitor peste noapte nu e decît un pas. La fel de greşit.

Adevărul e că, dacă nu ai norocul să te naşti cu un talent genuin pentru scris (se mai întîmplă), poţi învăţa să scrii. Dar mai întîi trebuie să citeşti mult, foarte mult. Nimeni nu-şi imaginează că cineva ar putea compune o sonată, să zicem, dacă nu e în stare să citească o partitură şi să cînte la un instrument sau dacă n-ar fi ascultat şi nu continuă să asculte foarte multă muzică. Regula celor 10 000 de ore de muncă se aplică şi scrisului. Căci în spatele fiecărei pagini scrise bune există cîteva ciorne şi sute, mii de alte pagini citite.

În ultimii ani s-au tradus şi la noi cîteva manuale de scris, dar nu toate sînt utile. Spre exemplu, cele scrise de autoarea canadiană de origine română Nina Munteanu sînt, de fapt, nişte compilaţii neinspirate. Nici cartea lui Anne Lamott, Cum înveţi să scrii ficţiune pas cu pas. Sugestii despre scris şi viaţă, nu e prea grozavă, căci e mai degrabă motivaţională. Tot la Editura Paralela 45 s-a tradus manualul lui William Zinsser, Cum să scriem bine. Ghidul clasic pentru scriitorii de non-ficţiune, însă, aşa cum o spune şi titlul, nu e pentru cei care vor să scrie ficţiune.

Cel mai bun este anti-manualul scris de Howard Mittelmark şi Sandra Newman, Cum să NU scrii un roman (Editura Baroque Books&Arts), care oferă foarte multe exemple în negativ pline de umor, fiind, de fapt, o colecţie de greşeli şi stîngăcii standard, specifice începătorilor (dar, fireşte, nu numai lor). Autorii, ei înşişi scriitori, nu dau sfaturi despre cum se scrie ficţiunea bună, ci arată doar cum este scrisă cea proastă. Nu oferă reguli de scris, ci inventariază greşeli care trebuie evitate. În aceeaşi direcţie merge şi ghidul de scriere Simţul stilului de Steven Pinker (Editura Publica), care explică greşelile de stil în timp ce îţi arată cum să formulezi simplu, corect şi exact o frază. Secretul regelui de Stephen King şi Bilanţ de Somerset Maugham (ambele apărute la Editura Nemira) sînt alte două minunate cărţi despre arta scrisului. Nu e nevoie să fiţi fanii lui King (nici eu nu sînt), dar omul a fost profesor de engleză şi ştie destule despre literatură. „Prima regulă a scrisului e lectura”, zice şi King.

Manualele/ghidurile de creative writing pot fi folositoare, dar nu suplinesc cititul. Nici un mare scriitor nu a fost şi nu este un cititor leneş. Viceversa, însă, e posibilă.

P.S. Dacă vă interesează cursul de creative writing ţinut de mine şi de Florin Iaru, unde citim împreună, scriem şi discutăm literatură săptămînal vreme de două luni, găsiţi toate detaliile aici.


Scriitor, traducător şi cronicar literar. A publicat cărţi de travel, proză scurtă şi poezie. Modereză o emisiune săptămînală la Urban Sunsets şi ţine cursuri de creative writing.

asemenea

Your email address will not be published. Required fields are marked *