Citești...

AvantManifest. Ce sens mai are termenul de avant-g...

AvantManifest. Ce sens mai are termenul de avant-garde pentru artiştii contemporani

Poate fi arta integrată mecanismului economiei de piaţă? Este opera de artă o simplă piesă în cadrul procesului producţiei culturale? Valoarea unui artist stă în popularitatea sa, şi invers? Sunt creaţiile artistice, în primul rând, instrumente de investiţii financiare? Problematica circumscrisă acestor tipuri de întrebări pare a alcătui „câmpul de luptă” al avangardei contemporane.

Istoria termenului de avangardă începe prin deplasarea sensului său original din jargonul militar către zona artei începând cu eseul din 1825, L’artiste, le savant et l’industriel, atribuit discipolului lui Henri de Saint-Simon, Olindes Rodrigues. Artistului, prin capacitatea sa de a se adresa cât mai multora în formule cât mai accesibile, îi este conferit rolul de „avant-garde” în distribuirea ideilor de raţionalitate şi progres social. Avangardismul artei semnifica astfel punerea artei în slujba scopurilor filosofiei sociale şi a politicii, o idee ce se hrăneşte din Republica lui Platon şi va reapărea în legătură cu avangardismele începutului de secol 20. Iar Manifestele fondatoare ale futurismului, constructivismului, dadaismului şi suprarealismului (un adevărat nucleu dur al avangardismului) dau seama pe deplin de acest angajament politic al artei.

Ce formă poate lua acest angajament în contemporaneitate? Cred că ne putem lămuri cel mai bine urmărind răspunsurile oferite de artişti. Pentru trio-ul Machete Group (Avi Alpert, Alexi Kukuljevic, Gabriel Rockhill), al cărui motto („teoria fără practică este goală, în timp ce practica fără teorie este oarbă”) parafrazează celebra formulă kantiană din Critica raţiunii pure, răspunsul la întrebarea „Ce sens mai are termenul de avant-garde pentru artiştii contemporani” sună cam aşa:

„Avangarda a devenit un termen deplorabil utilizat fie pentru a promova pe piaţă, fie pentru a acuza diverse practici artistice contemporane. Ca element de atracţie comercială, este un cuvânt recurent în ritmul la modă al transformărilor ciclice din lumea artei. În acest context, simpla rostire a termenului echivalează cu distrugerea sa; afirmarea sosirii sale este, în acelaşi timp, un cortegiu funebru. Ca etichetă acuzatoare, termenul «avant-garde» serveşte fie la stigmatizarea incomprehensibilului, fie la denigrarea a ceea ce este considerat perimat din punct de vedere politic, fie la ambele. În orice caz, procesele ciclice infernale ale groparilor pieţei sunt dublate de o înmormântare forţată. Astăzi, avangarda reprezintă recviemul unui miraj.ˮ

Un al doilea răspuns, poate mai convingător, este oferit de Andrea Fraser, în cadrul unui chestionar pe tema „Cum s-a schimbat arta” realizat de revista Frieze #94 în octombrie 2005:

„Ne aflăm în mijlocul unui proces prin care zona artei se transformă într-o entitate corporatistă şi un domeniu comercial; mai mult, înregistrăm pierderea marcantă a autonomiei câştigate prin mai bine de un secol de luptă. Domeniul artistic şi instituţiile publice – non-profit doar cu numele – au fost transformate într-o piaţă de desfacere competitivă la nivel global. Valorile şi criteriile specifice autonomiei relative a domeniului artistic au fost înlocuite prin criterii cantitative în cadrul muzeelor, al galeriilor şi al practicilor discursive artistice, unde programele sunt din ce în ce mai mult condiţionate de vânzări – de artă, la casele de bilete, de publicitate – şi unde un artist este considerat bun în funcţie de banii şi de celebritatea sa. Ameninţarea instrumentalizării prin interese corporatiste a fost pusă în practică în lumea artei printr-o internalizare globală a valorilor, modelelor şi metodelor corporatiste care pot fi identificate pretutindeni, de la şcoli de artă, muzee şi galerii până la studiourile artiştilor care sunt susţinuţi de personaje cu mijloace financiare extinse pentru realizarea unor proiecte pe scară largă, adeseori externalizate. Trăim un moment istoric tragic: suntem martorii dispariţiei artei ca zonă de rezistenţă faţă de logica, valorile şi puterea pieţei. Operele de artă sunt reduse din ce în ce mai mult la statutul de instrumente de investiţii financiare, existând fonduri speculative consacrate zonei artistice care vând acţiuni ale tablourilor.ˮ

Cele două intervenţii converg dialectic într-o zonă comună constituită de necesitatea resuscitării vechilor ţeluri ale avangardei şi transplantarea lor în contemporaneitate sub forma unui manifest împotriva integrării capitaliste a artei. În această rubrică pe care v-o propun, denumită Manifest (după documentul care a însoţit lansarea multor mişcări avant-garde) și pe care textul de faţă tocmai o inaugurează, voi „manifesta” în legătură cu avangardisme de toate felurile, în toate sensurile şi sub toate avatarurile care se vor putea decoperi.

Fotografie: decupaj din „Sol de otoñoˮ, 1943, de Emilio Pettoruti


Jurnalist şi profesor, autor de articole şi cărţi despre filosofie, media şi cinema. Realizator al emisiunii Soundtrack Boulevard, prin care propune analize şi comentarii în legătură cu diversele configuraţii ale tandemului muzică-imagine şi efectele acestora asupra spectatorului de film.

asemenea

Your email address will not be published. Required fields are marked *