Alex Gâlmeanu: despre fotografie, nu poze

Alex Gâlmeanu a realizat prima sa fotografie la 14 ani, în 1992, iar șase ani mai târziu, la vârsta de 20 de ani, a avut prima expoziție. Astăzi este unul dintre cei mai cunoscuți fotografi din România. A realizat pictoriale de modă pentru zeci de reviste glossy românești și internaționale, printre care Esquire, Harper’s Bazaar sau Elle. A fotografiat nenumărate vedete autohtone și are în portofoliu și colaborări cu branduri sau agenții de publicitate. Acestor proiecte li se mai adaugă și inițiativele personale, precum Muzeul de fotografie, muzeul virtual dovedindu-se a fi una dintre cele mai accesate arhive online. Am stat de vorbă cu el despre fotografie și proiectele sale, despre echilibrul dintre zona de proiecte personale și cele comerciale.

Când îți iese cel mai bine o fotografie? Care sunt condițiile necesare?

Pe lângă lucrurile măsurabile, care trebuie să fie de calitate, sau colegi și echipe potrivite, cred că este vorba despre o energie anume, ceva ce nu poți numi foarte clar, dar uneori simți că există, știi clar că este acolo și că te ajută.

Cum împarți zona personală cu zona de proiecte pentru diferiți clienți?

Încerc să obțin un echilibru, să fie o pondere corectă în cariera mea între personal și comercial. Cred că proiectele personale mă definesc mai bine decât cele comerciale, din motivul acesta sunt foarte importante. Dacă aș lucra doar pentru clienți, cred că mi-aș pierde o parte din identitate.

Campanie pentru Avon

Campanie pentru Avon

Numeroși artiști obișnuiesc să realizeze un proiect viral, pentru awareness. Ești genul care „știeˮ la ce reacționează publicul? Te-a învățat social media chestia asta?

Nu cred că dețin date coerente aici, am probabil o oarecare intuiție și un minim de bun simț în a identifica „viralitatea” unor idei, dar realitatea demonstrează că nu avem de-a face cu o știință exactă, mai ales când nu vrei să apelezi la rețete clasice, precum cele cu „sex și violență”.

Cinemagraphs poate fi un proiect de genul ăsta, atât pentru public, cât și pe trend (GIFs). Povestea lui, însă, bănuiesc că e mai complexă de-atât. Ce ai căutat să oferi prin colecția asta de portrete (să le zicem?) cinematice?

Pe mine mă interesează faptul că un cinemagraph oferă un alt mod de citire a unei fotografii. Mișcarea aduce un element în plus, care poate descrie mai bine povestea sau s-o ridice spre un alt nivel de înțelegere. E o cale aflată între video și fotografie, un pic din amândouă, dar un rezultat nou.

Andi Vasluianu, actor

Andi Vasluianu, actor. București 2014

Cosmina Stratan, actriță

Cosmina Stratan, actriță. București 2013

Ana Ularu, actriță

Ana Ularu, actriță. București 2014

București, România 2014

București, 2014

Ca fotograf, ce gen de fotografie urmărești?

Mă regăsesc în a fotografia oameni și e evident că ăsta este genul de fotografie pe care-l urmăresc. Pe de altă parte, se pare că dezvolt o pasiune pentru fotografia document și de arhivă, vezi muzeuldefotografie.ro. Mai nou, mi se pare că este datoria oricărui fotograf, indiferent de domeniul în care activează, să documenteze lumea din jurul său. Pe măsură ce trece timpul, iubesc onestitatea în fotografie.

Primii trei fotografi preferați, tineri, care-ți vine în minte…

Hm, urmăresc mai mult fotografii și mai puțin fotografi, nu aș ști să îți dau nume.

Când putem spune despre o poză că e fotografie?

Pai nu putem spune asta niciodată. Susan Sontag spunea în On Photography că „Time eventually positions most photographs, even the most amateurish, at the level of art”, adică orice fotografie, indiferent de modul în care a fost realizată, poate ajunge a fi considerată artă, în contextul potrivit. Lucrul ăsta mi-a fost demonstrat cu ajutorul căutărilor pentru muzeuldefotografie.ro, când am descoperit documente extrem de interesante printre imagini de amator, realizate de soldați germani detașați în București, în perioada 1941-1944. Ei au fotografiat onest o lume la care nu mai avem acces azi, iar în contextul acesta contează prea puțin că aceste imagini nu au fost încadrate sau expuse corect.

Fotografie realizată în Piața Universității, la intrarea pe actuala stradă Toma Caragiu. Fanfară formată din soldați români ce se află în deplasare, cu direcția spre Biserica Rusă. Pe fundal, în stânga, vedem statuile de la Universitate, iar în centru, în departare, clădirea Ministerului de Război. Fotografie datată 22.07.1941, autor necunoscut. © Muzeul de fotografie.

Fotografie realizată în Piața Universității, la intrarea pe actuala stradă Toma Caragiu. Fanfară formată din soldați români ce se află în deplasare, cu direcția spre Biserica Rusă. Fotografie datată 22.07.1941, autor necunoscut.

_

În perioada 13-16 octombrie, Alex Gâlmeanu este prezent la Cluj cu proiectul Cinemagraphs, la Photo Marathon 2016, care explorează fotografia animată și provoacă privitorii să surprindă cum personajele prind viață. Portretele sale animate scot din rutină privirea obișnuită, iar ritmul alert al secvențelor dezvăluie personaje misterioase care spun povești nesfârșite. Este un experiment ce invită vizitatorii să interacționeze cu arta fotografică într-un mod inedit, experiment la care poți participa și tu, în zile amintite, la Urania Palace, în fostul cinematograf cu același nume.

Timp de patru zile, maratonul de expoziții din cadrul Photo Marathon 2016 adună cele mai creative lucrări în spații neconvenționale din Cluj, unde vizitatorii sunt încurajați să pătrundă în universul artiștilor și să cunoască lucrările acestora prin intermediul simțurilor proprii. Alături de Alex Gâlmeanu, vor mai expune alți trei fotografi. Adi Bulboacă propune o expoziție inedită în Gara mică din Cluj, acolo unde-și prezintă mersul trenurilor sau Omul din tren. În centru, la Atelier Cafe, Vlad Cupșa îți propune să retrăiești cele mai faine momente de la festivaluri prin Obiective de festival, în timp ce, Hajdu Tamás îți stârnește curiozitatea cu Greatest Clicks la Turnul Croitorilor, prin detaliile ascunse pe care le fotografiază.