Albumele foto ale anului 2017

Albumele româneşti de fotografie sînt o specie rară. Explicaţii ar fi mai multe: costurile de producţie mari în conjunctură cu interesul scăzut al publicului, plus faptul că mediul online oferă el singur toate avantajele pentru artiştii vizuali. Cu toate astea, 2017 a fost un an bun pentru albumele de şi cu fotografie şi ţin să fac aici şase recomandări de titluri altfel foarte diferite unele de altele.

Lumea lui Zaharia (Editura Cartier) este un album cu o selecţie din fotografiile alb-negru ale lui Zaharia Cuşnir (1912-1993), un fotograf amator descoperit de curînd, aşa cum s-a întîmplat şi cu Costică Acsinte. Născut într-o familie numeroasă dintr-un tată român şi o mamă nemţoaică (era mezinul unei familii care număra şaisprezece copii), Zaharia Cuşnir a crescut şi a trăit dincolo de Prut, ducînd o viaţă de rebel în plină epocă stalinisto-sovietică: o foarte scurtă vreme a fost învăţător, apoi s-a opus înscrierii în colectivă şi a făcut puşcărie, iar în anii 50-60 a fotografiat în secret, fără aprobări oficiale, viaţa rurală din URSS. Portretele de copii, cupluri şi bătrîni, precum şi scenele de la nunţi şi înmormîntări rămase de la Zaharia Cuşnir sînt impresionante nu doar prin caracterul lor antropologic, dar şi prin realizarea artistică. O arhivă foto de o valoare greu de estimat cu adevărat. P.S. Micile imperfecţiuni tehnice sau de încadrare sînt parte din poetica fotografului amator.

Tot de dincolo de Prut vine şi Mihaela Noroc (n. 1985), autoarea Atlasului frumuseţii (Editura Humanitas) (fotografie principală), un bestseller mondial editat şi tradus, iată, şi la noi. În textul introductiv, Mihaela Noroc îşi povesteşte mica aventură românească: venirea în 1991 la Bucureşti, anii de liceu de la Şcoala Centrală, eşecul admiterii la UNATC. O călătorie în Etiopia în 2013, alături de soţul ei, i-a redat pasiunea pentru fotografie, conturîndu-i acest concept despre diversitate şi frumuseţe feminină care a devenit Atlasul frumuseţii: mai întîi, un proiect personal care, după succesul enorm pe reţelele de socializare, a ajuns un album pe print cu portrete de femei, probabil primul dintr-o serie editorială mai lungă. Atlasul frumuseţii cuprinde 500 de portrete cu femei de toate vîrstele şi de toate condiţiile sociale şi fizice (unele au handicapuri) din 50 de ţări (unele cu regimuri politice sau cu reguli socio-culturale stricte), imaginile fiind însoţite de nume şi o prezentare, uneori chiar o mică poveste de viaţă a femeii fotografiate. Prin aceste succinte fişe de viaţă, majoritatea exotice, portretele transcend fotografia, oferind o fascinantă suită de istorii feminine din jurul lumii (inclusiv din România) într-o cromatică uluitoare. P.S. Ca detaliu politic, metisajul pare a fi ingredientul absolut al frumuseţii.

Spre deosebire de atlasul Mihaelei Noroc, albumul lui Barna Némethi The Marauders of Marrakesh (Editura Curtea Veche) este alb-negru, nu conţine text, iar personajele sînt predominant masculine. Albumul surprinde scene stradale sau din pieţele din Marrakesh, cîteva portrete din mişcare (mulţi motociclişti) şi cîteva landscapes din împrejurimile deşertice. Recunosc că multe dintre cadre m-au frustrat în varianta lor alb-negru, culorile Marrakesh-ului fiind sacrificate brutal; altfel înţeleg opţiunea neconvenţională, non-turistică a lui Barna Némethi. P.S. „Marauder” înseamnă „jefuitor”.

Expoziţia Ştefan Câlţia. Obiecte grăitoare deschisă la Muzeul Colecţiilor de Artă a fost unul dintre evenimentele majore din 2017, iar albumul omonin (editat de MNAR, Fundaţia Ştefan Câlţia şi Galeria Posibilă împreună cu Editura Curtea Veche) vine să confirme acest lucru. Cu trei texte însoţitoare semnate de scriitoarea Svetlana Cârstean, curatoarea Alexandra Manole şi muzeografa Liliana Chiriac, albumul Ştefan Câlţia: obiecte grăitoare oferă deopotrivă imagini din expoziţie cu lucrările artistului (picturi, fotografii, schiţe, instalaţii, ready-made) şi reproduceri în sine sau fotografii în detaliu cu obiectele expuse (în general, artefacte tradiţionale: unelte de fierărie, ceramică, obiecte de mobilier vechi din Transilvania sau ţesături orientale), precum şi amintirile, confesiunile şi reflecţiile lui Ştefan Câlţia (n. 1942) legate de obiectele şi lucrările din expoziţie.

Spune Svetlana Cârstean: „Ştefan Câlţia nu e un colecţionar, e un salvator, dar nu al obiectelor, ci al lumilor. Obiecte grăitoare e despre moştenire şi despre ceea ce decidem că e moştenire. El nu colecţionează nimic, doar identifică sufletele obiectelor şi le pune la adăpost pentru o vreme […] construind pentru ele o Arcă a lui Noe care e în acelaşi timp şi o peşteră platoniciană.” Ştefan Câlţia: obiecte grăitoare este el însuşi un album-instalaţie: splendid realizat grafic, cu două tipuri de hîrtie în formate diferite, plin de fotografii, reproduceri, schiţe şi informaţii legate de opera şi gîndirea acestui minunat artist. P.S. Atenţie la fragmentul de notaţie de pe cotor, nu e pur decorativ. Găsiţi legenda la pag. 4.

Despre albumul-carte de (foto)reportaj Acasă, pe drum. 4 ani teleleu (Editura Humanitas) de Elena Stancu & Cosmin Bumbuţ am scris aici, cu menţiunea că aceasta este al cincilea album în care apar fotografiile lui Bumbuţ (după Tranzit, 7 Zile – 7 Ani în Maramureş, Cuba continuă şi Bumbata).

Din această categorie a albumelor de fotoreportaj face parte însă şi Acasă (editat de Media DoR şi AFCN), lungul material al jurnalistului Radu Ciorniciuc care – beneficiind şi de documentarea realizată de colegii lui de la Casa Jurnalistului, Lina Vdovîi şi Mircea Topoleanu – spune povestea familiei Enache, ultima familie care a trăit şi, în cele in urmă, a fost mutată din ceea ce astăzi numim deja Parcul Natural Văcăreşti. Plănuit de Ceauşescu ca lac de acumulare în 1988, fostul cartier Văcăreşti a devenit Groapa Văcăreşti, apoi Delta Văcăreşti, pentru ca recent acest uluitor ecosistem urban să primească statutul de Parc Natural şi să fie protejat prin lege. Numeroasa familie Enache a trăit în acest loc vreme de nouăsprezece ani, iar reportajul lui Radu Ciorniciuc despre „ultima familie care mai locuia în delta urbană” s-a transformat în bază pentru un film de lung metraj, ale cărui fragmente pot fi vizionate prin tehnica augmented reality descărcînd o aplicaţie şi scanînd codul QR din album. Povestea lui Gică pescarul, a soţiei sale şi a celor nouă copii ai săi, strămutaţi din baraca lor din deltă la o casă din oraş unde au fost înscrişi şi la şcoală, este unul dintre cele mai bune reportaje, deopotrivă emoţionante şi amuzante, pe care le-am citit în ultimii ani. P.S. Profiturile încasate din vînzarea lui vor fi direcţionate către organizaţia care administrează fondurile pentru proiectul social Acasă, despre care puteţi afla mai multe detalii la proiectulacasa.ro.


Scriitor, traducător şi cronicar literar. A publicat cărţi de travel, proză scurtă şi poezie. Modereză o emisiune săptămînală la Urban Sunsets şi ţine cursuri de creative writing.

asemenea

Your email address will not be published. Required fields are marked *