Citești...

Abrahamuri de Alexandra Abraham

Abrahamuri de Alexandra Abraham

Alexandra Abraham este designer de hamuri. De Abrahamuri. E pasionată de modă de când se știe, mai exact de când făcea haine pentru păpușa ei. A avut nevoie să studieze doi ani de arhitectură să-și dea seama că, de fapt, pasiunea ei este moda. Se află în acel moment al vieții când habar nu are ce face. Știe că azi e mai bine decât ieri și mâine mai bine decât azi. În rest, a înlocuit verbul „a căuta” cu „a descoperi”.

Prima pornire a fost către arhitectură. Cum ai ajuns, într-un final, să faci modă?

De fapt, prima pornire a fost către modă, prin școala primară când, văzută de mama lucrând cu poftă la hainele pentru păpușă (activitatea mea preferată în diminețile de sâmbătă), mi s-a explicat că există designul vestimentar. Și nu erau doar haine, erau outfit-uri întregi, cu mix de materiale și culori, asociate foarte interesant cu tipul de articol. Le-am păstrat și le-am regăsit acum patru ani. Sunt vreo 50. Dacă vreodată pun la îndoială ceea ce fac acum, mă ajută să get back on track. Spre arhitectură m-am orientat în adolescență. Uitasem de păpușă. Însă, în al doilea an de arhitectură am descoperit Project Runway și acea „poftă” a revenit. Am simțit că trebuie să fac ceva în sensul acesta și am dat la Modă. Iar când am cunoscut-o pe Wilhelmina Arz am vazut cu alți ochi această lume și am rezonat. Deci, în mare, am ajuns să fac modă datorita ei.

Și, până la urmă, se influențează în vreun fel cele două discipline?

Mereu am crezut că nu aș fi reușit să fac nimic în modă fără studiile în arhitectură. Încă din timpul studenției (s-au suprapus cele două facultăți) am simțit o inter-influență. Studiam în paralel conceptualizarea și funcționalitatea. Ajunsesem, inconștient, să am nevoie de idei imateriale la arhitectură și să fiu mai pragmatică la modă.

Când ai început să lucrezi cu pielea? Cum te-ai hotărât să o alegi ca material principal?

Când lucram pentru licența de la Modă. Mă hotărâsem din vară ca subiectul să fie despre echilibru, mai exact despre constrângeri versus libertate. În toamna anului trei, m-am jucat pe temă și ajunsesem la aceste accesorii care modelau haine sac, fără formă sau, mai bine zis, prea libere. Accesoriile erau din material textil căptușit sau din panglici. Am hotărât să le fac din piele când am avut prima întâlnire cu îndrumătorul meu, profesoara Ioana Avram. I-am spus că vreau să duc mai departe subiectul, să-l dezvolt, dar că simt nevoia ca aceste accesorii să fie obiecte de sine stătătoare. Nici nu știam cum să le numesc. Am rămas la hamuri, deși nu am rezonat niciodată. Mai degrabă, foloseam abrahamuri.

În legătură cu ultima colecție, care a fost punctul de plecare? Ce te-a inspirat?

Punctul de plecare a fost haina. A fost prima mea colecție 100% based on clothing și cred că încercam să-mi dau seama de ce vreau să fac haine și ce reprezintă ele pentru mine. Trebuia să mă verific, de fapt. E, și m-am oprit la dorința de afirmare, de celebrare a unui statut, la faptul că mulți fac asta, hrănindu-se superficial, fără să își dea seama măcar. See = feel = think, ziceam eu. Colecția a devenit, în capul meu bineînțeles, un soi de pamflet ori manifestare anti-opulență, unde opulența reprezenta inocularea statutului, implicit uitarea de sine, înveșmântarea și acoperirea a ceea ce suntem cu adevărat. Am numit-o How Does Happiness Look On You?.

Care este procesul tău de creație? De unde începi, cât timp zăbovești asupra unei idei, câte ucizi? Când știi că aia e ideea?

Începutul e cel mai important și cel mai greu, în cazul meu. Am nevoie de o bază, adică de un mesaj sau concept în jurul căruia vreau să gravitez, în care cred și pe care îl simt la momentul respectiv. Apoi, încerc să sintetizez în câteva cuvinte-cheie, ceva cromatică, tipuri de materiale sau orice ar putea să îmi redea în vreun fel conceptul & starea. Apoi mă apuc de schițe. E prima tranșă de schițe – alea grosso modo, ce cuprind absolut toate ideile. Eu o numesc și faza de curățare. Asta poate dura cel mai mult – uneori trei săptămâni, alteori trei ore. De aici trebuie să iasă un zvâc, ceva ce face sens, mă refer la așa zisele „găselnițe” care îmi dau o direcție sau un mod de abordare a produselor. Apoi trec la schițat haine și tipuri de articole. Sunt mai multe etape. Evident, uneori se întrepătrund; procesul e mereu viu, căci e în schimbare. Însă am nevoie, înainte de a trece la următoarea etapă, să simt că cea pe care lucram a ajuns la punctul maxim de fierbere.

Ce are pentru tine potențial de inspirație?

Stările, emoțiile, felul în care ne raportăm la orice sau modul în care ne gestionăm gândurile. Cred că orice începe cu socio și psiho.

Ai un ritual anume când vine vorba despre conceperea unei colecții?

Cred că intră la ritual faptul că verific mereu tendințele pe culori și încerc să nu fiu mult în afara lor. Îmi convine sau nu, cred destul de tare că orice trece de „nˮ ori prin fața ochiului ajunge să devină familiar, ca ulterior să-ți și placă.

La ce să ne așteptăm de la tine în viitorul apropiat?

Avem un video de publicat, realizat pentru ultima colecție, How Does Happiness Look On You?. Reveria se întâmplă la Circul Globus, primul spectacol în recuzita căruia sunt și produsele mele – hamurile. Colecție nouă în martie și… Romanian Design Week.

Până la urmă, cine pe cine face? Haina pe om sau invers?

Invers, totalmente. Altfel, se „vede”.

Putem să tragem o privire la playlistul tău de zilele astea?

Zilele acestea, playlistul meu este compus dintr-o singură melodie…

Însă perioada asta sună cam așa…


Nature lover, local design ambassador. În momentul de față, pasionată de cultura japoneză, de la muzică la ceramică și papetărie. Evită obsesiile și posesiile.

asemenea

Your email address will not be published. Required fields are marked *