Citești...

7 motive să mergi la BIEFF, festivalul cu filme ex...

7 motive să mergi la BIEFF, festivalul cu filme experimentale

În acest an, Bucharest International Experimental Film Festival a ajuns la cea de-a șaptea ediție. Prilej excelent, mi-am zis, pentru a alege fix șapte scurtmetraje. Desigur, cele pe care le recomand în rîndurile următoare sînt de durate și facturi experimentale diferite. Unele vor rula în secțiunile competiționale, altele în programe speciale, însă, la pachet cu diferențele stilistice și vizuale, le-am găsit un numitor comun simplu: se cer și merită vizionate.

I Made You, I Kill You (de Alexandru Petru Bădeliță) (foto)

Trei voci ale unor oameni de vîrste diferite se întretaie într-un film al cărui titlu vorbește de la sine. Povestirile lor nefericite, traumele și experiențele tulburătoare din copilărie, își dau mîna într-un scurtmetraj foarte interesat de maniera vizuală în care se prezintă. Și bine face, căci aceste mărturii neliniștitoare, desfășurate sub forma unor scurte cronici de „auto-exorcizare”, adaugă la nivel vizual un plus de eficiență acestui film dureros și suficient de bîntuitor. Evident că nu e un feel good movie, dar reflectă fără menajamente o realitate, din păcate, încă existentă.

I Was a Winner (de Jonas Odell)

Cu poveștile gamerilor full-time ne-am întîlnit cu toții, într-un fel sau altul. Ne este cunoscută obsesia lor pentru jocurile video, la fel și lupta lor acerbă pe care o duc nu doar împotriva adversarilor virtuali, dar, uneori, și împotriva propriei lor dependențe. Pîna aici, nimic nou sub soare. Însă acest documentar abordează problema dintr-un unghi conceptual interesant. Poveștile lor inconfortabile despre incapacitatea de adaptare la spațiul real, despre plutirea lor în derivă între realitate și imaginar, dar și despre experiențele lor în lupta cu o delogare definitivă, se derulează exact în interiorul acestei granițe care unește cele două teritorii atît de diferite. Mai precis, povestitorii sînt interpretați, în peisajul virtual al jocului, tocmai de personaje virtuale care să-i reprezinte. De data asta, relația strînsă pe care o au acești oameni cu jocurile video le permite acestor personaje să vorbească, la propriu, în numele povestitorilor.

A Brief History of Princess X (de Gabriel Abrantes)

Istoria și arta dezvoltă fire narative încărcate de erotism, ironie și umor. Nici Constantin Brâncuși și nici povestea celebrei sale statui nu scapă de acest omagiu amuzant. Însă e făcut cu suficient respect care să depășească, pe alocuri, umorul juvenil și părerile generale, preconcepute, în receptarea sculpturii numite Principesa X. Totuși, această statuie neînțeleasă astăzi de public, considerată adesea un obiect al ridicolului, face o punte delicată, dar stabilă, între istoria amuzantă (pe alocuri închipuită de Abrantes) aflată în spatele zămislirii acestui obiect de artă și curajul cu care el continuă să demoleze prejudecăți.

Craving for Narrative (de Max Grau)

Probabil că mulți consideră că muzicalul Grease, din 1970, nu mai are nimic de demonstrat. Ei bine, se pare că încă mai are ceva de spus/cîntat. Mai exact, în acest eseu al lui Max Grau. Obsesia lui pentru scena din debutul filmului, John Travolta vs. Olivia Newton John, capătă valențele unei analize care trece cu rigoare prin etape diferite – care mai de care mai năstrușnice, mai amuzante și incredibile. Prima scenă din acest film se derulează, o bună bucată de vreme, în buclă. Începînd cu istoria personală a autorului vizavi de celebrul muzical, trecînd prin notele sale de producție și prin conexiunile pe care le face cu pop-cultura și cu inițierea sa, treptată, în tainele muzicii, prin filtre filozofice de toate facturile (de la Karl Marx la Susan Sontag) și prin atenția cu care gestionează fiecare informație legată, într-un fel sau altul, de binecunoscutul număr muzicalo-dansant, filmul e un tur de forța în toată regula. Autorul îi aduce filmului (în general) și primului vers din el (în special) un omagiu groove cu adevărat original. Iar acesta e cel mai ușor lucru pe care îl poate face Craving for Narrative. E foarte posibil să te molipsești permanent de o astfel de manieră de a trata muzica pe care o asculți și anumite filme pe care le (re)vezi.

The Artificial Humors (de Gabriel Abrantes)

Roboțelul Coughmann detectează sentimentele oamenilor. E complex și jucăuș. E aproape uman și arată precum capul lui R2-D2, doar că și levitează. E un animal de companie electronic. O mică dramă amuzantă intervine cînd creatoarea lui, Claude, îl reprogramează pentru a-l transforma în comediant. Desigur, glumele lui Coughmann sînt despre roboți. Și sînt foarte amuzante încît să devină, aproape instantaneu, un comediant de succes. Însă roboțelul rămîne pasionat de viață, de emoții și de sentimentele oamenilor. E un film fermecător, în care drăgălășenia și naivitatea roboțelului declanșează cu ușurință stări perpetue de bine.

American Reflexx (de Alli Coates și Signe Price)

Coregizoarea Sign Pierce pozează într-o rochie albastră și decoltată, cu o mască reflectorizantă pe față în California Beach. Reacțiile trecătorilor încep să degenereze treptat – de la participarea pasivă la cea activă, violentă. Acest experiment social, o reflectare serioasă asupra nivelului de toleranță scăzut la care sînt supuși uneori unii oamenii, e un un film intens și neliniștitor care vorbește clar și răspicat despre mentalitatea de grup și comportamentul uman derivat din ea.

She/Her (de Sonja Wyss)

Un conflict între o mamă și fiica ei, la masa unui restaurant, izbucnește de nicăieri. Stările nervoase ale amîndurora încep să se propage prin mimică și gestică într-un număr de dans aproape suprarealist, la care vor lua parte și ceilalți meseni din restaurant. În acest număr de dans, cele două femei încep să se confunde una cu cealaltă, să-și transfere reciproc sentimente, gesturi, stări fizice de tot felul și compasiune – totul într-o coregrafie frenetică și maxim de umană. Astfel, la nivel stilistic, filmul însuși capătă valențele unui transfer.


Critic de film și un iremediabil cat lover. A scris pentru Moftul Român, Liternet.ro, Film Sense, Observator Cultural, Revista Cultura și altele. A fost selecționer al programului lunar „Sâmbăta Groazei” din cadrul programului Cinematecii Române. În prezent, scrie la Horrorum.ro și Cinemap.ro. De asemenea, e „doctor” în Horror.

Your email address will not be published. Required fields are marked *