7 designeri (motive să mergi) la Romanian Design Week

Unul dintre cele mai așteptate evenimente dedicate designului românesc, Romanian Design Week, urmează să-și primească vizitatorii. Adică în perioada 20-28 mai, într-un spațiu industrial, vor fi expuse 200 de proiecte realizate în ultimul an de 150 de designeri, graficieni și arhitecți români. Știm că o să fie aproape imposibil să le reții pe toate, așa că am facut o listă care să-ți deschidă apetitul. Pe lângă Andra Handaric, Ioana Ciolacu, Ana Constantinescu, Emese Bako, Smaranda Almășan, cu care am stat deja de vorbă, notăm așa:

Anca Fetcu

Designer de produs cu experiență în campanii de experiential marketing (engagement marketing). După câțiva ani în advertising, a început să lucreze pe cont propriu ca designer grafic și de produs. După o serie de lămpi create, Anca și-a îndreptat atenția către oglinzi, pornind de la întrebarea lui Picasso: „Cine reflectă mai bine chipul omului: fotograful, oglinda sau pictorul?”. Așa a ajuns să creeze oglinda Spot On care vine cu două filtre: a ști, a admira. Realizată din două oglinzi de nuanțe diferite (clar și arămiu), ea te ajută să știi cum arăți, să admiri ce nu vedeai. Oglinda Spot On realizată de Anca Fetcu face parte din selecția RDW.

Dragoș Costache

Designer de produs. Materialul pe care îl modelează cel mai bine este lemnul. În atelierul său de tâmplărie, în București, Dragoș creează piese unicat din lemn masiv, în metode tradiționale. S-a specializat pe mobilier pentru locuințe, lucrând foarte atent cu lemn de stejar sau nuc.

Bianca Dumitrașcu & Alina Vârlănuță

Bianca Dumitrașcu este designer grafic și lettering artist. A terminat Facultatea de Arte, a lucrat câțiva ani în publicitatea românească, iar acum s-a mutat în Barcelona unde continuă să exploreze lumea tipografiei. Alina Vârlănuță este ziua copywriter și noaptea writer. Scrie despre lucruri care nu există, dar care îi fac existența mai ușoară. În 2014, Alina a publicat prima ei carte, The Hole in Your Head, o culegere de povestiri în engleză. Bianca și Alina sunt mai întâi prietene și apoi co-autoare ale proiectului Mintea mea nu are limită de caractere, unde fiecare și-a făcut de cap fie în culori, fie în cuvinte. La RDW vin cu #mymindhasnocharacterlimit, un proiect cu și despre inimile sparte în spatele ecranelor pe care ne petrecem timpul și dragostea. O poveste de dragoste în zece mesaje. O poveste care surprinde disperarea de a ne conecta online, în speranța că atracția fizică poate sparge ecranele dintre noi pentru a se transforma într-o conexiune offline.

Andreea Ciungan

Designer de modă, absolventă a Facultăţii de Arte Decorative şi Design, în cadrul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti. Expune la RDW lucrarea Lurish, care reprezintă un omagiu adus esteticii eleganţei personajului amish. Ideea colecţiei reprezintă fuziunea dintre stilul masculin şi cel feminin, contopirea acestora şi redarea unui stil actual, uşor androgin.

Meze Studio

Pasiunea pentru muzică și artă l-au condus pe Antonia Meze să pună bazele studioului în care face design de căști audio. Totul a început când Antonio își căuta o pereche de căști – cu design frumos, o construcție de calitate și capabile să îi ofere sunetul dorit. Negăsind-o, s-a hotărât să proiecteze el însuși casca dorită. Și-a deschis porțile în anul 2009, iar de atunci studioul s-a dezvoltat până a ajuns la un anumit grad de maturitate, odată cu lansarea Meze 99 Classics, primele căști audio reparabile în întregime. Asta înseamnă că orice componentă poate fi înlocuită, dacă este nevoie, datorită faptului că au fost asamblate folosind șuruburi torx de înaltă calitate și nu se folosește lipici sau elemente de fixare din plastic. În ceea ce privește funcționalitatea, Antonio a identificat trei – cele mai importante probleme pe care utilizatorii le au la castile audio: confortul, frecvențele ajustate în mod artificial și izolarea fonică. El a rezolvat aceste probleme prin crearea unei benzi de susținere care transmite uniform presiunea, indiferent de mărimea capului, prin utilizarea pernițelor cu spumă de memorie și prin optimizarea frecvențelor pentru a produce un sunet natural și echilibrat, ajutat de construcția interna a incintei de lemn.

Cristina Enuță

Arhitect și designer. Inspirată de povești și forme arabice, Cristina și-a dorit să creeze o căsuță de păpuși verticale care să ofere ceva nou la fiecare vârsta/înălțime a micilor prințese. După primele prototipări lucrate de Sorin Chirică, maker și designer la NOD Maker Space, proporțiile au sugerat ca accentul să se pună pe vârsta maturității feminine. Astfel, scenariile sugerate de proiectul Mayar urmăresc acum o prezență calmă, liniștită de umbrele calde ce înconjoară camera în timpul lecturii unei întâlniri. Mayar spune o poveste elegantă din orientul seducător. Rafinată prin detalii, suplă prin proporții, plină de secrete și umbre jucăușe, povestea se dezvoltă până sub bolți, unde luna veghează asupra celor ce au ochi s-asculte.

masSa

O linie de produse cu design și producție 100% românești. Echipa formată din Ana (designer), Diana (tehnolog) și Laura (comunicare), creează piese care strâng lumea în jurul lor – atât prin design, materiale premium, cât și prin faptul că, până la urmă, masa este inima unei locuințe. Obiectele masSa sunt o reinterpretare continuă a stilului industrial, prelucrând lemnul brut, astfel încât să se încadreze perfect în orice spațiu citadin. Colecția masSa cuprinde serii limitate de mese de dining, de cafea, noptiere, dar și obiecte unicat lucrate separat la cerința clienților.

_
Romanian Design Week 2017 va putea fi vizitată între 20 și 28 mai. Întins pe o suprafață de 4.000 de metri pătrați, spațiul principal al expoziției, aflat în perimetrul Cartierului Creativ, cel mai nou proiect lansat de The Institute, se află la nr. 45 pe strada Grigore Cobălcescu. Mai multe despre program, aici.