Citești...

7 cărţi de proză scurtă românească

7 cărţi de proză scurtă românească

2017 a fost anul prozei scurte. Dintre toate genurile literare reprezentate bine şi foarte bine pe piaţa editorială românească a anului trecut, proza scurtă a făcut un salt major. De altfel, era şi timpul ca genul scurt să revină în forţă după mulţi ani de amorţire. Prin urmare, iată şapte recomandări de cărţi româneşti de povestiri din 2017 (plus menţiuni şi reeditări), urmînd ca săptămîna viitoare să revin şi cu cele străine.

Comeback-ul lui Răzvan Petrescu (n. 1956) după exact douăzeci de ani cu Mandarina (Curtea Veche), o lucrare deopotrivă rafinată şi dură, de o inventivitate extremă, cu accente auto-referenţiale, dar şi nenumărate tuşe clinice, în aceeaşi dimensiune plină de excese a tragismului şi a comicului, unde graniţele dintre satiră şi parodic, dintre farsă şi absurd, dintre elegie şi parabolă sînt prea fine să nu surprindă, uneori chiar să şocheze. Dacă Mandarina îl confirmă pe Răzvan Petrescu drept un stilist desăvîrşit, unul dintre cei mai culţi, mai dexteri şi mai originali prozatori români, basarabeanul Anatol Moraru (n. 1958) confirmă, cu al patrulea său volum, Punct de vedere (Junimea), că este cel mai bun autor de proză scurtă de dincolo de Prut. Bun povestitor, Anatol Moraru este încă şi mai savuros pentru cititorii români datorită limbajului său în care se regăsesc multe cuvinte de origine rusă în aceste scene de viaţă basarabeană aparent banale, care se dezvoltă în jurul unor situaţii simple, multe avînd aerul unor anecdote personale narative.

În cel de-al treilea său volum de proză foarte scurtă, Sînii verzi (Polirom), Florin Iaru (n. 1954) conturează un tablou miniatural comic-morbid de moravuri cu verva ironiei şi cu instrumentele absurdului sau chiar ale alegoriei. Omul s-a reinventat ca prozator şi în curînd o să uităm că Iaru a fost odată aerul cu diamante al planetei poetice optzeciste. Un alt scriitor care a virat brusc dinspre poezie şi critică literară înspre proză scurtă este Bogdan-Alexandru Stănescu (n. 1979): Copilăria lui Kaspar Hauser (Polirom) oferă o duzină de povestiri, avînd acelaşi narator, care spun povestea maturizării unui băiat în cartierele şi şantierele Bucureştiului, băiat surprins în perioada confuză, pitorească şi spectaculoasă a trecerii de la comunismul absurd şi şters la capitalismul sălbatic post-revoluţionar.

Şi Ana Maria Sandu (n. 1974) este la prima sa carte de povestiri, Pereţi subţiri (Polirom), care conţine 17 povestiri de sine stătătoare avînd în centru cuplurile de bătrîni şi tineri, văduvi şi divorţaţi, cupluri aflate la început sau în relaţii disfuncţionale, trăind la comun în acelaşi bloc cu patru etaje. Viaţa la bloc este o simfonie de amintiri, confesiuni, secrete şi bîrfe în care micile şi marile bucurii sau tristeţi se desfăşoară ca-ntr-un serial de palier. În cea de-a treia sa carte de proză scurtă, Imperiul pisicilor (Polirom), Alex Tocilescu (n. 1977) intersectează mai toate genurile: parodia şi parabola, satira şi apocrifa, farsa şi pornograficul, fantasy-ul şi autoficţiunea. Povestirile lui populate cu extratereştri, politicieni, locatari de bloc, diavoli sau feline, au o naturaleţe absurdă, o impuritate elitistă şi un umor neconvenţional.

În fine, şi un debutant: Bogdan Răileanu (n. 1980), care cu Tot spaţiul dintre gîndurile mele (Polirom) face trecerea din paginile revistei iocan între copertele unei cărţi cu povestiri inspirate, în general, de realitatea prezentului, în care personaje aparţinînd middle class-ului se confruntă cu probleme de cuplu şi ale societăţii momentului, într-o proză alertă, imaginativă, cu mult dialog, limbaj explicit şi umor.

Menţiuni notabile:

Numerele 5 & 6 ale revistei iocan (Vellant) adună nu mai puţin de 30 de scriitori tineri şi foarte tineri, majoritatea nedebutaţi, care vor defini proza românească de mîine. Marian Ilea, Grăsane făcînd baie cu uşile larg deschise (Cartea Românească), recent premiată la Botoşani. Petre Barbu, Căţărarea în cer (Cartea Românească), schiţe mai vechi şi mai noi. Şi, din nou Alex Tocilescu, Adevărata carte cu pisicile lui Tocilescu (ART), postările-hit cu pisici ale „influencerului”.

Antologii & reeditări:

Mircea Cărtărescu, Ştiutorii (Humanitas), trei povestiri esenţiale decupate din trilogia Orbitor. Sorin Stoica, Povestiri cu înjurături (Casa de pariuri literare), placheta cu unsprezece proze scurte cu care Sorin Stoica (1978 –2006) debuta în 2000, la vîrsta de 21 de ani, prima carte de proză cu adevărat importantă a noului val de scriitori care aveau să marcheze literatura ultimelor două decenii. Radu Paraschivescu, Am fost cîndva femeie de onoare (Humanitas), antologie cu proze memorialistice ocazionale, publicate în antologii tematice, plus două texte noi. Mihai Măniuţiu, Fuga cu Henri (Humanitas), o antologie de proze scurte a regizorului de teatru, care alternează onirismul cu suprarealismul, într-un univers situat între absurdul teatrului ionescian şi lirismul naumian. Marian Truţă, Vremea renunţării (Tritonic), probabil cel mai bun autor SF român de proză scurtă al momentului. Şi, pentru ultima dată, Alex Tocilescu, Eu et al. (Polirom), debutul său din 2005.


Scriitor, traducător şi cronicar literar. A publicat cărţi de travel, proză scurtă şi poezie. Modereză o emisiune săptămînală la Urban Sunsets şi ţine cursuri de creative writing.

asemenea

Your email address will not be published. Required fields are marked *