Citești...

5 (viitori) designeri remarcați la Diploma

5 (viitori) designeri remarcați la Diploma

Momentul cel mai așteptat din an pentru absolvenții universităților creative (pictură, arhitectură, design grafic și vestimentar), după licență, este participarea la Diploma, acolo unde sunt expuse cele mai bune lucrări ale generației 2017. Am tras cu ochiul la lista scurtă a festivalului și am chestionat cinci absolvenți, viitori designeri, care participă la expoziția Diploma, din 6-15 octombrie, la Palatul Știrbei.

Iată ce ne-au răspuns:

Silviana Stinghie

Momentul în care ai spus: „Asta vreau să facˮ.

Foarte devreme, când aveam vreo 12 ani. De atunci am fost sigură că vreau să fac artă, însă ce fel de artă, ce subiecte mă interesează, ce stil voi aborda, răspunsurile la aceste întrebări au venit foarte târziu, abia în vara de dinaintea anului trei de facultate.

Artiști favoriți. Primii trei.

Se schimbă mereu, acum sunt Jenny Kiker, Jessica Fileds și Rit Kit Tattoo.

De ce avem nevoie de artă?

Pentru că fără artă lumea ar fi gri și tristă. Noi avem puterea de a aduce culoare și poate câte un zâmbet pe buzele unui necunoscut care ne privește lucrările.

Ce înseamnă a avea succes?

Pentru mine, a avea succes înseamnă să îți trăiești visul și să poți supraviețui din asta.

Alexandra Sarivan

Momentul în care ai spus : „Asta vreau sa fac”

A fost în clasa a 11-a , tocmai ce mă transferasem de la secția artă murală la secția de arte textile din cadrul liceului, atunci fiind și primul contact cu fibrele textile.

Artiștii Favoriți. Primii 3.

Artiști favoriți sunt mulți și imi este greu să mă opresc doar la trei artiști deoarece fiecare artist are o tehnică de lucru specială ce mă fascinează. Însă mă opresc la primii trei: Magdalena Abakanowicz, Louise Bourgeois și Lia Cook.

De ce avem nevoie de artă?

În primul rând, consider că avem nevoie de artă pentru a ne exprima gândurile, sentimentele, trăirile și viziunile proprii ce nu pot fi descrise prin cuvinte. În al doilea rând, arta ne ajută în dezvoltarea culturală.

Ce înseamnă a avea succes?

În opinia mea, a avea succes înseamnă momentul acela când creațiile tale sunt apreciate de oameni și aceștia te felicită pentru tot ceea ce faci și, cel mai important lucru, atunci când ești solicitat pentru comenzi.

Anghelescu Ioana

Momentul în care ai spus: „Asta vreau să facˮ.

A studia designul industrial a fost o decizie pe care nu am luat-o într-un moment de revelație, ci treptat, în urma unui proces îndelungat de studiere, pe parcursul copilăriei și adolescenței mele, a diverse domenii, de la muzică și arte vizuale, până la științele exacte. Astfel, am ajuns să-mi cunosc preferințele și înclinațiile și am concluzionat că nu mă regăsesc nici în arta pură, dar nici în științele exacte, deoarece, în primul caz, primează imaginația și lipsesc limitele, iar în al doilea, limitele guvernează și imaginația lipsește. Calea de mijloc am întrezărit-o în designul de produs, care mi-a oferit șansa să-mi exploatez creativitatea în prezența unor constrângeri. Designul industrial sau de produs este, în esență, un domeniu complex de „problem-solving” în care provocarea constă tocmai în această prelucrare a elementelor brute ale imaginației – idee, formă, culoare – în vederea obținerii unui produs finit, modelat de o serie de parametri precum nevoile umane, îndeplinirea eficientă din punct de vedere tehnic a funcției, materialele folosite, orientare și vandabilitate pe piață etc.

Artiști favoriți. Primii trei.

Phillipe Starck, Yves Behar, Zaha Hadid.

De ce avem nevoie de artă?

Arta, în toate formele ei, are scopul de a transmite idei, concepte, sentimente, prin modalități care apelează atât la cea mai viscerală parte a omului, cât și la intelectul acestuia, asigurând implantarea unei imagini, unui sunet, unei senzații, unui gând ce înmugurește și înflorește în individ, îl inspiră și îi ghidează principiile și deciziile, contribuind, astfel, la dezvoltarea sa personală. Arta nu este un moft elitist, ci este vitală pentru o societate armonioasă, cu indivizi virtuoși, creativi, și capabili să se diferențieze.

Ce înseamnă a avea succes?

A avea succes constă, în primul rând, în satisfacția profesională pe care o ai independent de partea financiară, precum și de aprecierea muncii tale de către cei din jur. Partea financiară are, de asemenea, o pondere în mulțumirea ta față de meseria pe care o practici, indiferent dacă ne place sau nu să admitem, însă, din punctul meu de vedere, atât timp cât nu este corelată cu o pasiune sau, cel puțin, cu plăcere, „valoarea” acesteia scade drastic. Așadar, pentru mine, ca designer, succesul înseamnă să mă bucur de o piață de cumpărători care îmi apreciază produsele și cărora le pot oferi un mic ajutor sau măcar câteva clipe de bucurie prin intermediul acestora.

Claudia Drăghia, Graphic Designer

Momentul în care ai spus: „Asta vreau să fac!”.

Nu cred că a fost un moment singular, ci un cumul de experiențe și încercări. Întotdeauna am fost apropiată de domeniul vizual. Cred că unul dintre momentele mai decisive pentru alegerea acestei arii a fost în liceu, când am creat prima carte cap – coadă și am realizat că procesul creării acesteia mi se pare foarte atrăgator.

Artiști favoriți. Primii trei.

Wim Crouwel, Tibor Kalman și Joost Grootens.

De ce avem nevoie de design?

Designul este o oglindă a societății și consider că, acum mai mult ca oricând avem nevoie de design ca disciplină, ca proces de gândire. Designul pe lângă funcțiile sale practice, implicând și o funcție socială. Rolul designerului în societate este definit de înțelegerea contextelor și problemelor sociale și culturale contemporane.

Ce înseamnă a avea succes?

Succesul înseamnă în primul rând să iubești ceea ce faci. Pentru mine, succesul înseamnă abilitatea de a găsi un echilibru între satisfacția personală și relația client – utilizator.

Steff Chelaru

Momentul în care ai spus: „Asta vreau să facˮ.

M-a atras dintotdeauna arta, în mod special elementele creației și tot ce necesită creativitate. Cred că vreau să fac asta pentru a face și a descoperi identități noi, dar am pus accent și pe mine.

Artiști favoriți. Primii trei.

Primii artiști care-mi vin în minte rapid ar fi: McQueen, Galliano și Yamamoto. Să descriu unul dintre designeri ar fi titanul modei, anume Alexander McQueen. El a pus accentul pe religie, spiritualitate, viața de după moarte, mai exact, lucru care se vede și din ultima lui colecție. Este irepetabil, controversat și surprinzător.

De ce avem nevoie de artă?

Arta conduce la construirea și delimitarea unei identități, la formarea unui profil spiritual aparte. Cu ajutorul artei, omul poate transmite generațiilor ce vor urma învățăturile,experiențele și viziunea acestuia dintr-o anumită perioadă. Prin artă, omul poate deveni nemuritor, lăsându-și amprenta nu doar în lume, ci și în timp.

Ce înseamnă a avea succes?

În opinia mea, poți spune că ai succes în momentul în care pretențiile tale și mofturile lumii ajung la un numitor comun.


Nature lover, local design ambassador. În momentul de față, pasionată de cultura japoneză, de la muzică la ceramică și papetărie. Evită obsesiile și posesiile.

asemenea

Your email address will not be published. Required fields are marked *