Citești...

#Stereoizi: 5 piese ascultate & judecate (1)

#Stereoizi: 5 piese ascultate & judecate (1)

„Marea Neagrăˮ / The Pixels

Căpitanul privește în zare, soarta nu are scăpareˮ nu sună deloc a trupă care-și caută mult timp versurile, dar, chiar și așa, refrenul, ah, refrenul ăla e poate unul dintre cele mai bune despre marea noastră auzit în ultimii ani buni. („Mă întorc la tine iar și iar, mare albastrăˮ e și el unul dintre ele, să nu fiu nedrept.)

„L’amour fouˮ / Grand Blanc

Asta nu-i chiar nouă, dar mă țin de ceva vreme să v-o arăt, așa că nu evit doar pentru că titlul listei ăsteia sună așa cum sună. E mai mult o concesie. Dreampop-ul francezilor de la Grand Blanc e rețetar fără drept de apel, dar e făcut corect și juma’ din impresia artistică și forța piesei o face oricum limba.

„Betˮ / Mereba (foto)

Fotografi de meserie, frații gemeni Jalan și Jibril Durimel au pus mâna și pe camera video (o Bolex H16, mai exact) pentru a realiza noul videoclip al cântereței cu origini etiopiene Marian Mereba. Povestea acestuia tratează homosexualitate în zona Caraibelor, unde cei doi, în prezent locuitori ai Los Angelesului, au crescut și au făcut liceul.

„Change Your Lifeˮ / Dan Deacon

Foarte la obiect și foarte, dar nu numai, Moby (vezi „Be the Oneˮ), pe lângă că-și face foarte bine treaba, piesa compozitorului american oferă și o privire intimă asupra show-urilor sale energice și emotive. Scrisă spre finele anului 2015, pentru ediția specială de revelion a emisiunii Off The Air, cu Dave Hughes.

„The theme helped me realize I was in a transitional phase of my life and to try to pull myself together and remove the aspects of life that I was in conflict with.ˮ – Dan Deacon

„The Pinkprint Freestyleˮ / Nicki Minaj

Bucata scoasă pe neașteptate (albumul The Pinkprint a ieșit deja de vreo doi ani) îi e, mai mult sau mai puțin, dedicată lui Lil’ Wayne (care tocmai ce spunea zilele trecute că se gândește serios să se retragă, decladându-se „extenuatˮ): „Shout out to Lil Wayne for signing a lil chick from Queens, New York Cityˮ. De fapt, sunt vreo două freestyle-uri, pentru că după minutul al patrulea începe cu o referință la „Paper Planesˮ și delir britanico-dancehall.


Filmele turceşti, oraşul după furtună şi shoturile la juma’ de preţ. A mai scris pentru Playboy, GQ, FHM, SUB25, Dilema Veche, Sunete, Caţavencii şi altele.

asemenea

  1. japanese tanto

    11 September

    Thank you! I love it!

  2. katana

    11 September

    A+ Beautiful Great Seller just as described. Would use this seller again.

Your email address will not be published. Required fields are marked *