3 premiere pentru weekend

Noul film al lui Martin Scorsese e mai degrabă ponderat, Jamie Foxx se pune și el în postura de a face amenințări telefonice (vezi și Liam Neeson), iar Beauty and the Beast revine în live action.

Silence (Regia: Martin Scorsese, cu: Andrew Garfield, Adam Driver, Liam Neeson)

În Silence, doi misionari portughezi (Garfield și Driver) pornesc în Japonia secolului 17, parțial creștinizată, în căutarea unui alt misionar (Neeson), dispărut acolo de cîțiva ani. Treptat, misiunea lor de căutare se va transforma în una de supraviețuire, dar asta nu e singura problemă pe care o vor întîmpina. Filmul se bazează pe romanul omonim al lui Shusaku Endo, apărut în 1966, care pune sub semnul întrebării pertinența credinței în fața suferinței umane. Același obiectiv îl are și filmul lui Scorsese: să chestioneze atît această tema, cît și pe cele care rezultă din ea. O face într-un ritm bun și, uneori, atent controlat (recurgînd adesea și la personaje-simbol), ba chiar privește dintr-un unghi obiectiv acest conflict dintre două religii atît de diferite (dacă în prima jumătate, poziția filmului pare mai degrabă pro creștină, în cea de-a doua, raporturile tind să se schimbe, prin evidențierea convingerilor „păgînilor” budiști). În plus, această tranziție, dintr-o perspectivă în alta, se desfășoară într-un cadru conceptual în care scenariul își subliniază gros intenția și miza – chiar dacă, pe alocuri, cu redundanță. Filmului i se adaugă și modalitatea echilibrată în care este utilizată imaginea, semnată de reputatul Rodrigo Pietro (vezi Brokeback Mountain, Babel sau Biutiful). Cu toate acestea, Silence nu este unul dintre filmele de vîrf ale lui Scorsese, e unul mediu (și prin prisma faptului că nu reușește să ducă în spate greutatea unei asemenea încărcături tematice, la pachet cu stridența emoțională pe care o trîntește mult prea zgomotos și de prea multe ori în fața spectatorului), dar probabil că din mîna unui regizor mai puțin familiarizat cu un astfel de subiect atît de delicat ar fi ieșit un adevărat dezastru.

Sleepless (Regia: Baran bo Odar, cu: Jamie Foxx, Michelle Monaghan, Dermont Mulroney)

Vincent Downs (Foxx) e un polițist corupt, drept pentru care are tot soiul de legături dubioase cu tot felul de oameni purtători de arme de asalt și de moralitate îndoielnică. Aceștia îi răpesc fiul (de pe scaunul din dreapta al mașinii pe care Vincent o conduce), căci el are ceva ce-și doresc acei oameni. Lucrurile se complică ușor, căci Vincent nu e tocmai ceea ce pare. Filmul e un remake al franțuzescului Nuit Blanche (a nu se confunda cu La Nuit Blanche, la fel cum ar trebui, odată pentru totdeauna, evitată confuzia dintre Dermont Mulroney și Dylan McDermott) și e un un fel de Taken, dar fără amenințări telefonice atît de convingătoare și fără gangsteri albanezi în treninguri. Cursa asta contra-cronometru ar putea fi încercată, dar e bine de știut că filmul a fost măcelărit de critică.

Beauty and the Beast (Regia: Bill Condon, cu: Emma Watson, Dan Stevens, Luke Evans, Ewan McGregor) (foto)

În live action-ul lui Bill Condon, firul narativ rămîne oarecum fidel precedentului. De data asta, Disney aduce și ceva nou. Mai exact, elemente vizuale remarcabile, numere muzicale livrate cu un maxim de finețe și suflet, gingășia interpretativă a lui Emma Watson, un start bun pentru o recunoaștere proprie a talentatului Dan Stevens și, nu în ultimul rînd, poate stîrni și pofta de a reviziona animația din 1991. În plus, înțelegem și ce aveau în comun fata și bestia, înainte de a se cunoaște la castel. Noul Beauty and the Beast probabil nu se ridică la nivelul binecunoscutei animații, dar nici nu concurează cu ea – cel puțin, conceptul suficient de diferit al filmului lui Condon ar trebui să excludă comparația. Sau poate că nu, dacă ținem morțiș să rămînem credincioși originalului și să ne impunem să credem că regizorul nu face altceva decît să reproducă senzații de acum 26 de ani.