3 premiere pentru weekend

It nu e capodopera horror pe care o așteptam cu toții, iar pe Good Time îl detești sau îl adori. Alternativa o constituie un heist movie militar.

It (regia: Andy Muschietti, cu: Owen Teague, Finn Wolfhard, Bill Skarsgård)

Așa cum era de așteptat, noul It se ridică mult peste miniseria din 1990 și, desigur, mult, mult peste serialul indian din 1998, Woh (care însumează nu mai puțin de 52 de episoade), inspirat din miniseria americană, despre care sînt sigur că auziți abia acum. Însă filmul lui Muschietti nu este acea capodoperă horror pe care o așteptam cu toții, încă de cînd era în pregătire. Livrează ceea ce a promis că face, adică un update total, reprezentat de un mult mai înfricoșător look al clovnului supranatural și psihopat Pennywise, secondat de carisma noului grup de copii, care pare că face concurență popularitații puștilor din Stranger Things.

Regizorul propune o reinventare a filmului doar la nivel stilistic (pe alocuri, autoreferențial, pentru cine a văzut Mama), căci deznodămîntul romanului lui Stephen King și al miniseriei din ’90 îl știm mulți dintre noi. Așadar, surprizele conferite de scenariu în această primă parte (căci filmului i-a fost deja anunțat un sequel) sînt inexistente. Altfel spus, filmul n-are îndrăzneala să reinterpreteze povestea terorii propagate de Pennywise în rîndul adolescenților din Derry (Maine), dar măcar îi face să plutească literalmente în vastul lanț al canalizării în care e stăpîn la fiecare 27 de ani, conform noii teorii. (Una dintre cele mai creepy scene e spirala formată din copiii dispăruți de-a lungul timpului care unesc, prin trupuri, fundul întunecat și urît mirositor al canalizării cu lumina care răzbate printre gratii, din exterior.) În plus (sau, mai degrabă, în minus), It pare să fie mai înclinat spre filmul de tip coming of age decît spre filmul horror.

Good Time (regia: Ben Saftie, Joshua Saftie; cu: Robert Pattinson, Jennifer Jason Leigh)

Violență, haos, jaf armat ratat, cursă contra-cronometru, o odisee nocturnă în lumea pestriță a orașului-metropolă și o interpretare de zile mari a lui Pattinson (care nu mai e de multă vreme vampirul ăla tîmp din franciza Twilight) – totul încadrat în timp aproape real, pare să contureze stilistic ceva aproape primar, dar de mare stil și clasă. Posibilitatea existenței contradictoriului în această ecuație, adică să întîlnești în Good Time un film cu un titlu aflat în polemică cu tot ce are povestea de spus (implicit cu receptarea ei generală) este egală cu percepția unui feel good movie. Nu se generalizează în astfel de cazuri. Îl detești sau îl adori. Cale de mijloc nu prea ai.

Renegades (regia: Steve Quale, cu: Sylvia Hoeks, J.K. Simmons, Ewen Bremner)

Cu un scenariu co-scris de Luc Besson și cu harnicul actor J.K. Simmons în distribuție, Renegades vine săptămîna asta ca o alternativă la It și Good Time. Povestea este a unei echipe de Navy SEALS care, după ce pun cap la cap un mister din cel de-al Doilea Război Mondial, decid să-și rotunjească semnificativ veniturile. Și nu oricum, ci în aur nazist. Sigur că lucrurile nu vor merge ca unse, așa că filmul cotește spre un heist movie militar care amintește de Three Kings (1999) al lui David O. Russell. Bugetul filmului pare să se ridice și el la înălțimea unei astfel de operațiuni militare clandestine și cel puțin riscante.


Critic de film și un iremediabil cat lover. A scris pentru Moftul Român, Liternet.ro, Film Sense, Observator Cultural, Revista Cultura și altele. A fost selecționer al programului lunar „Sâmbăta Groazei” din cadrul programului Cinematecii Române. În prezent, scrie la Horrorum.ro și Cinemap.ro. De asemenea, e „doctor” în Horror.

asemenea

Your email address will not be published. Required fields are marked *