Citești...

1% arsenic, 99 % căsnicie. Mauriac și celebra doam...

1% arsenic, 99 % căsnicie. Mauriac și celebra doamnă Thérèse Desqueyroux (I)

Fascinat peste poate de Madame Bovary, François Mauriac scoate în 1927 un cover alternative, mult mai condensat și mai alert, cu ruperi de ritm, poziționări înăuntru și în afara personajului, salturi în timp și fraze inegale, care dau textului o instabilitate capabilă să-i susțină premisele psihologice.

În următorii ani, Mauriac va dezvolta un real atașament față de Thérèse Desqueyroux și îi va continua traseul în alt miniroman (Fin de la nuit) plus încă două nuvele. Cu oricâte note experimentale și improvizații narative, credința lui rămâne atât de flaubertiană, încât într-o zi ajunge să-i mărturisească lui Jean Amrouche – „Thérèse Desqueyroux, c’est moi désespéré”.

Povestea are o sursă de inspirație proprie, cazul Henriette Blanche-Canaby care a încercat să-și otrăvească soțul, falsificând niște rețete, iar Mauriac a avut ocazia să asiste la proces (stins prin complicitatea victimei). Mizanscena, foarte importantă și ea în ecuație, cuprinde landele nisipoase din zona Bordeaux, și în centru – Argelouse, un sat în care vânturile dinspre ocean aduc mirosul greu de sare, vara soarele arde pe zeci de kilometri pădurile de pin, toamna vin ploile fără sfârșit și înfundă drumul de legătură cu un orășel tare obscur și el, iar spre sfârșitul iernii și oile devin cenușii. Teoretic, ar putea fi și alt punct din lunga provincie a Franței, care funcționează după legea „Parisul sau nimic”.

Fără îndoială biata mea Bovary suferă şi plânge în acest moment în douăzeci de sate din Franţa – scrie Flaubert pe la jumătatea secolului 19. Nu pare să se fi schimbat mare lucru de atunci. Însă Mauriac, născut și crescut acolo, știe bine locul, îl simte și mai ales îi știe bine oamenii.

François Mauriac citește ziarul împreună cu soția sa, noiembrie 1945.

Thérèse și Bernard Desqueyroux sunt prinși într-o căsnicie pe care el a propus-o din interes (pădurile ei de pin sunt mai întinse decât ale lui), iar ea acceptat-o aparent din obligație. Poate să fie indiferență din partea lui, conveniență, comoditate, dar din partea ei nu poate fi decât ură, iar această ură mocnită îi duce mâna să-i toarne în pahar digitală, aconit și (ca să se păstreze raportul cu Mme Bovary) o supradoză de soluție Fowler, care binențeles conține arsenic.

Totuși, nu e vorba doar despre presiunea socială, de cutume și de așa stau lucrurile pe aici când Thérèse (la acea vreme) Larroque îi acceptă cererea. În ecranizarea din 2012, Claude Miller schimbă ordinea narativă și începe filmul cu multă răbdare pentru copilăria ei fericită și imaculată. După-amieze lungi de vară, plimbări alături de Anne de la Trave (sora vitregă a lui Bernard), asfințituri de soare, lecturi în barcă și binențeles o candidă atracție sexuală între cele două, tăiată din scurt de Thérèse care trage macazul și se hotărăște pentru o căsătorie previzibil anostă. Poate Miller a ales varianta asta doar că să facă un fir epic liniar, dar poate a descoperit prin analiză ceea ce Mauriac a descris spontan luând ca model pe cineva cunoscut. Declarativ, Thérèse își dorește căsătoria să fie liniște.

Pentru toți copiii, ieșirea din copilăria târzie, o perioadă de relativă acalmie după faza inițială de sexualitate, e o schimbare perturbatoare. Apariția pulsiunilor sexuale în câmpul conștiinței, între timp consolidat, poate produce destule neliniști, iar reacțiile sunt dintre cele mai variate, aproape întotdeauna valabile doar pentru cel în cauză. În studiul său recent despre Isterie, Cristopher Bollas se ocupă în amănunțime de această zonă confuză.

Captură din filmul Thérèse Desqueyroux (1962), în regia lui Georges Franju.

Istericii adulți sunt tentați să abandoneze sexualitatea pentru că este „prea complicată”. Practic se trage o cortină de fier, iar dorințele rămân închise dincolo, deși continuă să bată cu pumnii în peretele despărțitor. Nu va avea loc nici măcar o negociere. După Freud, „istericul” își refulează conținuturile sexuale, în timp ce „perversul” le pune în act. Nu e limpede la Thérèse Desqueyroux dacă e vorba despre pulsiuni în general sau se pedepsește doar pentru atracția vinovată față de Anne, iar răspunsul satisfăcător ține de autenticitatea personajului, unde, ca la orice om, încap de toate, și pe rând, și deodată.

Bernard nu face nimic să-i fie mai bine, felul în care se mișcă în pat îi întărește repulsia.

Iar cel mai remarcabil paradox al istericului este înlocuirea sexualității carnale – mai precis, al pulsiunii genitale – cu sexualitatea spirituală (tot Bollas). Se ajunge la o dragoste „tip Petrarca”, în care excitația fizică se transformă în excitație spirituală. Din păcate, Bernard nu strălucește (chiar deloc) nici în acest spațiu, nu poate ajunge în zonele ei confuze, fără limite, unde a trăit și a suferit. Chiar mai mult, imediat după căsătorie, îi promite foarte tandru că o să-i scoată din căpșor ideile greșite.

Într-o asemenea situație, scrisorile Annei de la Trave (acum devalorizată activ de Thérèse Desqueyroux), în care îi povestește cu lux de amănunte și fraze patetice povestea ei de dragoste cu tânărul Azevedo, nu fac decât să toarne gaz pe foc și să-i aprindă în vâlvătăi imaginația, la fel cum focul cuprinde pădurile de pin din vecinătatea moșiei.

Fotografie principală: captură din filmul Thérèse (2012), în regia lui Claude Miller


Scriitor, scenarist și uneori psihiatru. Pentru că nu are cabinet particular acordă consultații gratuite personajelor literare. Anamneză și orientare diagnostică, recitește căutând firul psihologic al personajelor și elementele autobiografice care le scapă autorilor. Ședinte de cuplu pentru relațiile disfuncționale.

asemenea

Your email address will not be published. Required fields are marked *